INTRODUCERE
În America oamenii se consideră credinciosi, dar în acelasi timp se
comportă precum ateii. Judecati chiar si după traditionalele reguli de purtare
crestină, cu greu s-ar putea spune că americanii sunt un popor crestin.
În
comparatie cu alte culturi, noi, americanii suntem poporul cel mai materialist,
mai desacralizat din câte există. Însă potrivit părerii noastre despre noi
însine, am fi un popor 'religios' si chiar 'bun'…Cine încearcă să ne
judece îsi poate forma părerea fie după ce spun americanii despre ei însisi,
fie după ce în realitate fac. Ei spun că-si iubesc familiile, dar jumătate
din căsnicii sfârsesc în divort. Spun că-si iubesc copiii, dar aproape o
treime din copii sunt avortati (1,6 milioane pe an), iar alte milioane de nou-născuti
sunt abandonati unui sistem de învătământ falimentar, sau lăsati pe mâna
tribunalelor, asistentilor sociali si orfelinatelor.
Din perspectiva adevarului istoric al crestinismului, problemele morale
care ne înconjoară nu sunt atât rezultatul lipsei de religie în societatea
noastră, cât consecintele credintei exagerate în false religii. Trăim într-o
lume care se consideră profund religioasă. Cu toate acestea, trăirea
religioasă, credinta în învătătura istorică a Bisericii (crestinismul
Ortodox) sunt desuete în America. Sunt desuete atât în cercurile secularizate
ale lumii educate (cum au fost denumiti intelectualii, personalitatile
mass-media, profesorii si educatorii, judecătorii si personalitătile din lumea
afacerilor care împreună formează standardele intelectuale politice si
sociale din societate) si nu mai putin în fiecare din comunitătile
Protestante, care de care mai arogante. Cele dintâi au abandonat crestinismul
istoric împreună cu toate ideile metafizice si transcendente, pe care le-au înlocuit
cu un ideal secular după care sansa oarbă si natura, nu Dumnezeu, îl face pe
om…Celelalte mai pastrează un fel de credintă, dar este o credintă extrem
de subiectivă, prezenta în toate confesiunile de Protestanti 'născuti din
nou'. Personal cred că o astfel de 'credintă' este mai mult o formă de
psihoterapie decât o trăire potrivit crestinismului istoric, potrivit căruia
omul trebuie să-si acorde viata cu un cod sacramental si ascetic.
În
ziua de azi foarte putini dintre aceia care studiază cu seriozitate problemele
morale sau cultural-istorice cu care se confruntă societatea noastră se gândesc
să propună si să accepte ca solutii perceptele crestinismului istoric. Si
totusi, câtiva dintre ei pretind că sunt crestini, că sunt religiosi, desi
ceea ce fac este în contradictie cu ceea ce spun că cred. Acest dualism este
posibil pentru că am ajuns să credem că realitatea se împarte în
compartimente. Într-un comportament viata cultural-politică se desfăsoară de
parcă ar fi un demers secular-stiintific. În celălalt compartiment ne păstrăm
religia. Ne purtăm de parcă religia ar fi o problemă personală, psihologică,
o problemă subiectivă. Rareori se întâmplă ca adevărul duhovnicesc sa fie
prezentat ca parte a vietii de zi cu zi, ori ca solutie la ceea ce numim
probleme seculare, politice sau morale. Tot mai putin învătătura
istoric-crestină este prezentată drept adevar sacramental care transcende
toate celelalte pretinse adevăruri si care ne îndeamnă să privim întreaga
viată ca ceva sacru, frumos si plin de sens.
Viata modernă este asadar fracturată
în sfere spirituale si seculare. Marele teolog Ortodox, Părintele Alexander
Schmemann, numea această fractură drept un păcat: "Păcatul nu stă în
neglijarea de către om a îndatoririlor sale religioase, păcatul e că omul Îl
gândeste pe Dumnezeu în termeni religiosi, opunându-L vietii."
Uneori
mergem atât de departe încât formalizăm cu totul această curioasă si
arbitrară diviziune a realitătii. De exemplu, a devenit un fapt de 'credintă'
academică modernă să recunosti că adevărul istoric crestin religios are
putin sau chiar nimic de oferit oamenilor dintr-o societate pluralistă si
democratică. Într-adevăr, în societatea noastră pluralistă pretindem că
moralitatea este în mare parte o problemă de alegere personală si că
libertatea (inclusiv libertatea fată de traditia morală sau religioasă) este
benefică si de dorit. Spiritualitatea s-a privatizat si ea în mare măsură si
a fost alungată din forul public până într-acolo, încât acum ni se pare
normal să te pretinzi spiritual si în acelasi timp să trăiesti după reguli
exclusiv materialist-hedoniste.
Cu
toate acestea, învătătura Bisericii istorice crestine
(Biserica Ortodoxă) este, în aceste privinte, total diferită de convingerile
secularizate din lumea contemporană. Biserica istorică împărtăseste
credinta că alegerea personală a fiecăruia dintre noi, a binelui si a răului,
este cauza problemelor omenesti, a izbânzilor si a însăsi istoriei omenesti.
Potrivit Bisericii, problemele seculare, sociale si politice ale omenirii nu pot
fi întelese în afara alegerilor morale pe care oamenii le fac pe baza
liberului arbitru. Credinta spirituală este astfel relevantă atât pentru
tendintele cultural, politice si istorice, cât si pentru teoriile stiintifice,
politică sau educatie. Si aceasta pentru că, potrivit Sfintei Traditii a
Bisericii istorice, Dumnezeu (nu natura) este ultima sursă de adevăr. Mai mult
decât atât, potrivit Bisericii istorice, mântuirea implică o aventură
spirituală spre Dumnezeu, nu doar urmărirea unor sentimente personale.
Potrivit
Sfintei Traditii este posibil să scrii o carte ce încearcă
să critice problemele social-politice ale vremii si să propui în
acelasi timp o solutie religioasă la acele probleme. Dacă adevarul e în
crestinism, în sensul că învătătura Bisericii istorice descrie realitatea
asa cum este ea si oferă o călăuzire sigură pentru oameni, învătându-i
cum să trăiască în pace cu Dumnezeu, chiar cum să participe la natura Sa
divină, atunci ideile crestine se vor răsfrânge asupra tuturor dimensiunilor
existentei umane. Aceasta presupune să nu fie limite între ceea ce e religios
si ceea ce e secular. Amândouă categoriile vor fi întelese ca având aceeasi
sursă. Astfel, legea va fi înteleasă ca fiind legată de morala religioasă,
iar politica va cadea în legitima sfera de influentă a oamenilor religiosi cu
idei religioase. Si încă mai mult: credintele indivizilor se vor regăsi în
purtările lor.