Orthofilocalia.gif (15249 bytes)Logia

Imaginile īn Vechiul Testament

Gabriel Alexe

Va puteti exprima opiniile cu privire la acest articol pe Dialog Evanghelic Ortodox

Īn īnvatatura lor despre vederea lui Dumnezeu, teologii bizantini si mai cu seama teologii secolului al XIV-lea se bazeaza pe doua serii de texte scripturistice care par sa se contrazica, sa se opuna īntre ele. Īntr-adevar, alaturi de pasajele Sfintei Scripturii īn care putem gasi o negatie formala a oricarei vederi a lui Dumnezeu Cel invizibil, incognoscibil, inaccesibil pentru fiintele create, exista altele care recomanda cautarea fetei lui Dumnezeu asa cum este El, care par a voi sa exprime prin aceasta vedere fericirea suprema a omului.

Daca teologii bizantini ai unei epoci mai recente par sa fi fost izbiti mai cu seama de caracterul antinomic sub care se īnfatiseaza vederea lui Dumnezeu īn Sfintele Scripturi, alti ganditori crestini, cu mult īnaintea lor, īnca din primele secole ale Bisericii, au cautat sa rezolve si ei aceasta dificultate. Concomitent cu īnvatatura despre vederea lui Dumnezeu, teologii vor primi de la predecesorii lor greci si sirieni modul de a grupa aceste texte scripturistice completandu-le unele cu altele.

Printre textele care se exprima īn sens negativ cu privire la vederea lui Dumnezeu trebuie sa citam īnainte de toate acest pasaj din Iesire 33, 20-23, īn care Dumnezeu ii zice lui Moise: "Nu vei putea vedea fata Mea, ca nu poate vedea omul fata Mea si sa fie viu". Dumnezeu face sa treaca Slava Sa, īn timp ce cu dreapta īl acopera pe Moise, care se ascunde īn scobitura unei stānci; cānd Dumnezeu Īsi ridica dreapta Sa, atunci Moise Ii vede spatele fara sa fi putut vedea fata Lui. Si alte pasaje din Vechiul Testament (Jud. 6, 22; 13, 22; Is. 6, 5 s.a.) afirma de asemenea ca nu-L poti vedea pe Dumnezeu si sa ramai viu. Cand Dumnezeu coboara pe muntele Sinai īntr-un nor gros, īn mijlocul focului, poporul trebuie sa ramāna la distanta ca sa nu moara (Ies. 19, 21). Ilie īsi acopera fata cu mantaua sa cand i se arata Dumnezeu (I Regi 19, 13). Psalmul 17, 12 zice ca Dumnezeu face din īntuneric acoperamantul Sau. Īntunericul (hosheq), īn Septuaginta (skotia, skotos), semnifica misterul, de exemplu īn Psalmul 139, 11-12.

Norul (gnophos) gros are acelasi sens īn Psalmul 97, 2. Īn afara de caracterul inaccesibil al lui Dumnezeu el exprima tremendum-ul. Īn acelasi timp īnsa acest nor gros semnaleaza prezenta lui Dumnezeu. Stālpul de nor si de foc care merge īnaintea evreilor iesiti din Egipt descopera prezenta lui Dumnezeu si īn acelasi timp Īl ascunde .

Totodata, īn Scriptura sunt prezente texte, foarte numeroase, care afirma posibilitatea de a-L vedea pe Dumnezeu. Ar fi prea lung sa enumeram aici toate teofaniile sau aparitiile lui Dumnezeu īn Vechiul Testament. De obicei aceasta este aparitia unui īnger, un fel de delegatie prin care Dumnezeu se pune la dispozitia omului (Fac. 16, 7-14; 18 etc). Proorocul Isaia il numeste "Īngerul fetei" (63, 9). Dumnezeu ramāne necunoscut, īnsa prezenta Lui personala este semnalata, ca īn episodul lui Iacob luptandu-se cu Dumnezeu (Fac. 32, 24-30): Necunoscutul refuza sa-si descopere numele, īnsa Iacob zice: "Eu am vazut pe Dumnezeu fata īn fata si sufletul meu a ramas viu". Si numeste locul unde i s-a aratat Dumnezeu "Peniel", adica "fata lui Dumnezeu". Dumnezeu a vorbit lui Moise "fata catre fata" ca si cum ar grai cu un prieten (Ies. 33, 11; Deut. 34, 10). E o īntalnire personala cu un Dumnezeu personal, desi īnvaluit īn mister ca muntele Sinai īn īntuneric. Fata lui Moise stralucea din reflectarea fetei lui Dumnezeu (Ies. 34, 29), caci fata lui Dumnezeu este luminoasa: "Fa sa straluceasca peste noi fata Ta, Stapāne" (Num. 6, 25) si Psalmii vorbesc de "lumina fetei lui Dumnezeu" (Ps. 4, 7; 31, 17; 67, 2; 80, 4; 4, 20; 90, 8). Lasam la o parte textele atat de numeroase īn Vechiul Testament privitoare la slava (kabod, doxa īn Septuaginta) care descopera, ascunzand-o īn acelasi timp, prezenta lui Dumnezeu, ca sa ajungem la Cartea lui Iov, unde dreptul īncercat de Dumnezeu īsi exprima, cu nadejdea īnvierii, certitudinea ca-L va vedea pe Dumnezeu cu proprii sai ochi (Iov 19, 25-26): "Dar eu stiu ca rascumparatorul meu este viu si ca, īn ziua cea de pe urma, El va ridica iar din pulbere aceasta piele a mea ce se destrama si afara din trupul meu voi vedea pe Dumnezeu. Pe El il voi vedea chiar eu si ochii mei, si nu ochii altora il vor vedea". Si mai departe (24, 5): "Eu Te-am auzit cu urechea mea, īnsa acum, iata, ochiul meu Te vede".

Vederea este anterioara si auzului si pozitiei locului si prezentei sensibile. Fiindca numai vazand mai īntai cineva ceva transmite apoi prin auz ceea ce a vazut. De exemplu: Isaia a vazut pe Domnul sezand pe scaunul slavei si īnconjurat si laudat de Serafimii cei cu cāte sase aripi (Isaia 6, 1 s.u.). Iezechiel vede carul lui Dumnezeu, heruvimii, etc. (Iez. 1, 10 s.u.). Desi auzul a detinut un rol mai important īn Vechiul Testament, am considerat mai oportun sa consideram teofaniile īnaintea cuvāntului.

Cuvāntul

Īn tratatele sale, Sfantul Ioan Damaschinul sustine ca īn Vechiul Testament, Dumnezeu Se arata poporului Sau numai prin sunete, adica prin cuvinte. El ramane invizibil, nu Se arata si insista asuprafaptului ca atunci cand Ii aude vocea, Israel nu vede nici o imagine. Īn Deuteronom (4, 12) citim: "Iar Domnul v-a grait de pe munte, din mijlocul focului; glasul Lui l-ati auzit". Si un pic mai departe (versetul 15): "Tineti dar bine minte ca īn ziua aceea, cand Domnul v-a grait din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-ati vazut nici un chip". Imediat dupa aceea urmeaza interdictia (versetele 16-19): "Sa nu gresiti dar si sa nu va faceti chipuri cioplite, sau īnchipuiri ale vreunui idol, care sa īnfatiseze barbat sau femeie/ sau īnchipuirea vreunui dobitoc de pe pamant/ sau īnchipuirea vreunei pasari ce zboara sub cer/ sau īnchipuirea vreunei jivine ce se taraste pe pamant, sau īnchipuirea vreunui peste din apa, de sub pamant/ sau privind la cer si vazand soarele, luna, stelele si toata ostirea cerului, sa nu te lasi amagit ca sa te īnchini lor, nici sa le slujesti...". Asadar, atunci cand Dumnezeu vorbeste despre faptura, El ii interzice reprezentarea. Dar si atunci cand vorbeste despre El Īnsusi, interzice de asemenea orice imagine, insistand asupra faptului ca nu poate fi vazut: nici poporul, nici chiar Moise nu L-au vazut īn vreun fel, auzindu-i doar vocea. Īntrucat nu Il vazusera pe Dumnezeu, nici nu Il puteau reprezenta; puteau doar sa-I fixeze cuvāntul īn scris, asa cum a facut Moise. Si cum ar fi putut ei sa-L determine pe Cel imaterial si indescriptibil, pe Cel ce nu are forma, nici masura? Din chiar insistenta textelor biblice asupra faptului ca Israel auzea cuvāntul dar nu putea sa vada nimic, Sfantul Ioan Damaschinul deduce īn chip tainic posibilitatea ulterioara de a-L vedea si a-L reprezenta pe Dumnezeul facut trup.

Cuvintele Domnului: "Nu ati vazut nici un chip; nu va faceti nici un chip" (Deut. 4, 15 s.a.) vor sa spuna: "Nu faceti nici o imagine a lui Dumnezeu atata timp cat nu L-ati vazut īnca". Imaginea Dumnezeului nevazut este imposibila, "caci cum sa reprezinti ceea ce ochii nu au vazut?" (Al III-lea tratat, cap IV, P.G. 94, 1321).

Imaginea

Alaturi de cuvānt, imaginea a constituit totdeauna una din formele fundamentale ale autoreprezentarii si comunicarii umane.Particularizand, īn dialogul constant al omului cu natura, semenii si absolutul, logos si eikon au fost si continua sa fie modalitatile simbolice esentiale de expresie a continuturilor credintelor religioase, reprezentand, īn proportii diverse si "aliante" variabile, tot atatea cai de manifestare si transmitere a unei Revelatii.

Asa cum demonstreaza fenomenologia religiilor, imaginea religioasa a fost considerata nu doar o simpla commemoratio intelectuala ori afectiva, subiectiva, a continuturilor credintei, ci ca o veritabila participatio efectiva, obiectiva, la realitatile divine reprezentate. Reprezentarea divinului era facuta cu putinta de calitatea de simbol (si nu doar de simplu semn conventional) a imaginii religioase considerata a participa efectiv īn realitatea reprezentata: imaginea sacra este si, īn acelasi timp, nu este īntru totul, realitatea divina imaginata.

Estomparea diferentei simbolic-analogice dintre imaginea sacra si realitatea divina imaginata, accentul unilateral pus pe identitatea lor mistic magica marcheaza transformarea imaginii religioase din simbol al prezentei divinului īn idol. Expresie a suprematiei imaginii asupra cuvāntului, idolatria a devenit, de altfel, o caracteristica esentiala a politeismelor pagane, orientale sau greco-romane.

Ca o delimitare critica fata de transformarea imaginilor de cult īn idoli, īn religiile politeiste orientale - egiptene, feniciene,mesopotamiene (cultul sarpelui, al taurului sau vitelului, etc) - traditiile religioase ale monoteismului semitic ebraic (cel putin postexilic), au impus prin interdictii severe (Ex. 20, 1; Dt. 5, 8) aniconismul radical īn ce priveste reprezentarea Divinitatii. Interdictia totala a imaginii īn cult si privilegierea exclusiva acuvāntului ca vehicol al comunicarii si transmiterii continuturilor revelate au devenit o expresie a transcendentei radicale a unei Divinitati etice, simbol al alteritatii ei personale, ireductibile la imanenta panteista a prezentei cosmice, valorizate precumpanitor de politeisme. Monoteismele semitice puteau tolera īn cult cel mult odecoratie simbolica īnalt abstractizata ori stilizata, unica imaginepermisa fiind reprezentata de carte (Sulul Torei).

Interdictia de a reprezenta creaturile - pe care Dumnezeu oproclama īn fata lui Moise - aceasta nu are decat un singur scop: acela de a impiedica poporul ales sa adore faptura, cinstind-o īn locul Creatorului. "Sa nu te īnchini lor, nici sa le slujesti" (Exod 20, 5; Deut. 5, 9). Īntr-adevar, data fiind īnclinatia poporului catre idolatrie, exista riscul ca toata faptura si toate chipurile create sa fie divinizate si adorate. Dupa caderea lui Adam, specia umana a fost data stricaciunii si, impreuna cu ea, īntreaga lume pamanteasca. Iata de ce imaginea omului corupt de pacat, sau a oricarei alte fapturi terestre nu l-ar fi putut apropia pe om de adevaratul Dumnezeu īndreptandu-l, dimpotriva, spre idolatrie; fiind necurata, ea nu avea cum fi ziditoare. Trebuia, deci, ca imaginile concrete sa fie cu orice pret evitate.

Cu alte cuvinte, o imagine a fapturii nu poate īnlocui imaginea lui Dumnezeu - Domnul pe Care poporul nu Īl vazuse atunci cand El iivorbise pe Horeb. De aceea, e un pacat sa cautam vreo asemanare a lui Dumnezeu. De unde si cuvintele: "Sa nu gresiti si sa va faceti chipuri cioplite, sau īnchipuiri ale vreunui idol, care sa īnfatiseze barbat sau femeie/ sau īnchipuirea vreunui dobitoc de pe pamānt..." (Deut. 4,16).

Dar aceasta interdictie este evident o masura de protectie aferenta slujirii poporului ales, asa cum rezulta limpede din porunca pe care Dumnezeu i-o da lui Moise, cerandu-i sa construiasca - dupa modelul ce i s-a aratat pe munte - tabernacolul si cele dinauntrul sau, inclusiv heruvimii brodati si turnati īn metal (Exod 25, 18; 26, 1 si 31). Pe de o parte, aceasta porunca atesta posibilitatea de a exprima realitatea spirituala prin mijloace artistice. Pe de alta parte, nu era vorba de a reprezenta īn general heruvimii, caci evreii ar fi putut aluneca īn idolatrie īn fata lor, ca si īn fata oricaror alte creaturi. Heruvimii nu puteau fi reprezentati decat īn tabernacol, ca slujitori ai adevaratului Dumnezeu, īn locul si īn postura care puteau sublinia aceasta demnitate.

Aceasta exceptie de la regula generala arata ca ea nu avea uncaracter absolut. Si tot de aceea - ne spune Sfantul Ioan Damaschinul - "Solomon, care primise darul īntelepciunii, a īntruchipat cerul,poruncind executarea unor chipuri de heruvimi, de lei si de tauri" (Primul tratat, cap XX, P.G. 94, 1252). Faptul ca aceste creaturi erau reprezentatepreajma templului - adica acolo unde se oficia cultul adevaratului Dumnezeu - excludea fara īndoiala riscul idolatriei.

Īn vederea construirii templului conform modelului descoperit pe munte, Dumnezeu desemneaza anumiti oameni destinati acestui scop. Nu vorba de niste īnsi care, gratie unor daruri īnascute, ar putea face pur si simplu ceea ce Moise le porunceste. Nu. Iata ce ne spune Biblia īn aceasta privinta: "Si l-am umplut de duh dumnezeiesc, de īntelepciune, de pricepere la tot lucrul"; si, un pic mai departe,vorbind despre cei ce urmau sa lucreze impreuna cu Betsael: "am pus īntelepciune īn mintea oricarui om iscusit, ca sa faca toate cāte ti-am poruncit" (Deut. 31, 3 si 6). Avem aici un semn clar ca arta pusa īnslujba lui Dumnezeu nu este o arta ca oricare alta. Temeiul ei nu estedoar talentul sau īntelepciunea umana, ci īntelepciunea Duhului lui Dumnezeu, adica inteligenta acordata de Dumnezeu Īnsusi. Altfel spus, inspiratia divina este īnsusi principiul artei liturgice. Scriptura delimiteaza arta liturgica de arta, īn general.

Prefigurarea

Se poate spune ca interdictia scripturistica de a-L reprezenta peDumnezeu este legata de soarta globala a poporului Israel. Ratiunea de a fi a poporului ales era aceea de a sluji adevaratului Dumnezeu. Aceasta slujire consta īn mesianism, īn pregatirea si prefigurareacelor ce aveau sa fie revelate īn Noul Testament. De aceea, īn Vechiul Testament nu puteau exista decat prefigurari simbolice, revelatii ale viitorului, īntrucat - spune Sfantul Ioan Damaschinul - "Legea nu era o imagine, ci era asemenea unui zid care ascundea imaginea. Caci acelasi Apostol spune: <<Legea are umbra bunurilor viitoare, iar nu īnsusi chipul lucrurilor>> (Evrei 10, 1)." (Primul Tratat, cap. XV, P.G. 94, 1244)Altfel spus, doar Noul Testament alcatuieste imaginea īnsasi arealitatii.

Toate prefigurarile Vechiului Testament anuntau mantuireaviitoare, acea mantuire care acum este implinita si pe care Parintii au rezumat-o īntr-o formula cu deosebire pregnanta: "Dumnezeu S-a facut om pentru ca omul sa devina dumnezeu". Aceasta lucrare de rascumparare este asadar centrata asupra Persoanei lui Hristos, Dumnezeu facut Om si, alaturi de El, asupra Fecioarei - prima persoana umana īntru totul īndumnezeita. Toata tipologia Vechiului Testament converge īn aceste doua Persoane, fie ca se exprima prin istoria umana, prin animale sau obiecte. Asa de pilda, jertfa lui Isaac, mielul, sarpele de arama Il prefigureaza pe Hristos; Estera - mijlocitoarea poporului īnaintea regelui - vasul de aur continand painea cereasca, toiagul lui Aaron etc. prefigurau Fecioara. Implinirea acestor simboluri profetice se realizeaza īn Noul Testament prin doua imagini esentiale: cea a Domnului Nostru (Dumnezeu-Omul) si cea a Prea Sfintei Maici a lui Dumnezeu, īntaia fiinta umana īndumnezeita. De aceea primele icoane, aparute odata cu crestinismul, sunt cele ale lui Hristos si ale Fecioarei. Iar Biserica, afirmand aceasta prin traditie, īntemeiaza pe aceste doua imagini - veritabili poli ai cultului - īntreaga ei iconografie.

Īntruparea

Biserica īnvata ca imaginea se īntemeiaza pe Īntruparea Celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi. Imaginea este deci proprie īnsasi naturii crestinismului, acesta fiind nu doar revelatia Cuvāntuluidivin, ci si Imagine divina manifestata prin Dumnezeu-Omul. Nu este vorba despre o ruptura si cu atat mai putin de vreo contradictie cu Vechiul Testament - asa cum cred protestantii - ci, dimpotriva, de oimplinire nemijlocita. Caci existenta imaginii īn Noul Testament este implicata de interzicerea imaginii īn Vechiul Testament. Chiar daca faptul ar putea sa para ciudat, pentru Biserica, imaginea sacra decurge tocmai din absenta imaginii directe īn Vechiul Testament; prima este urmarea si desavarsirea celeilalte. Prototipul imaginii crestine nu este idolul pagan, asa cum se socoteste uneori, ci absenta din cadrul simbolismului vetero-testamentar a oricarei imagini concrete si fatise īnainte de Īntrupare, tot asa cum prototipul Bisericii nu este lumea pagana, ci vechiul Israel, poporul ales de Dumnezeu pentru a primi revelatia. Pentru Biserica este absolut clar ca interzicerea imaginii formulata īn Exod (20, 4) si īn Deuteronom (5, 12-19) nu constituie o interdictie de principiu, ci numai o masura provizorie, pedagogica, referitoare doar la Vechiul Testament. "Ba īnca le-am dat si legi care nu erau bune" (Iez. 20, 25) din pricina impietririi inimii lor - spune Sfantul Ioan Damaschinul pentru a explica aceasta interdictie. Caci, īn paralel cu interzicerea imaginilor directe si concrete, exista neclintita porunca divina de a construi aceste īntruchipari simbolice, prefigurarile reprezentate de tabernacol si tot ce continea el, prefigurari pe care Dumnezeu le-a dictat - s-ar putea spune - pana īn cele mai mici amanunte.

Daca īn Vechiul Testament revelatia directa a lui Dumnezeu se manifesta numai prin cuvānt, īn Noul Testament ea se manifesta deopotriva prin cuvānt si prin imagine. Caci Nevazutul a devenit vizibil, iar ne-reprezentabilul, reprezentabil. Acum, Dumnezeu nu Se mai adreseaza oamenilor doar prin cuvānt si prin mijlocirea profetilor; El Se arata īn Persoana Cuvāntului īntrupat si "salasluieste printre oameni". Īn Evanghelia dupa Matei (13, 16-17) - spune Sfantul Ioan Damaschinul - Domnul, adica Acelasi Dumnezeu Care graise īn Vechiul Testament, spune spre cinstea ucenicilor Sai si a tuturor celor care traiesc īn felul acestora, mergandu-le pe urme: "Fericiti sunt ochii vostri fiindca vad si urechile voastre fiindca aud. Adevarat va spun voua, multi profeti si drepti au dorit sa vada ceea ce vedeti voi si nu au vazut, sau sa auda ceea ce auziti voi si n-au auzit". E limpede ca atunci cand Hristos le-a spus ucenicilor Sai sa fie fericiti pentru ca ochii lor vad si urechile lor aud, El S-a referit la ceea ce nimeni nu vazuse sau auzise vreodata, pentru ca altminteri, oamenii au avut īntotdeauna urechi de auzit si ochi cu caresa vada. Aceste cuvinte ale lui Hristos nu se refera la minunile Sale, de vreme ce si profetii vetero-testamentari facusera minuni (Moise, sau Ilie care īnviase un mort sau oprise caderea ploii etc.). Cuvintelerespective vor sa spuna ca ucenicii Il vedeau si Il auzeau īn chip nemijlocit pe Cel Care fusese prevestit de catre profeti - adicaDumnezeul īntrupat. "Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata" - spune Evanghelistul Ioan: "Fiul Cel Unul-Nascut, Care este īn sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut" (Ioan 1, 18).

Īn acest fel, trasatura distinctiva a Noului Testament este tocmai legatura stransa care uneste cuvāntul si imaginea. De aceea, atunci cand vorbesc despre imagine, Parintii si Sinoadele nu īnceteaza sa sublinieze: "precum am auzit, asa am si vazut" - citand cuvintele Psalmului 47, 9: "precum am auzit, asa am si vazut, īn cetatea Domnului puterilor, īn cetatea Dumnezeului nostru". Ceea ce omul vede si ceea ce el aude sunt de acum īnainte inseparabile. Ceea ce vedeau sau īntelegeau David si Solomon nu erau decat cuvinte profetice, prefigurari profetice ale celor realizate īn Noul Testament. Acum, īn Noul Testament, omul primeste descoperirea Imparatiei lui Dumnezeu ce va sa vina, iar aceasta revelatie ii este comunicata atat prin cuvānt, cat si prin imagine, adica prin Īnsusi Fiul lui Dumnezeu īntrupat.

Apostolii vedeau cu ochi trupesti ceea ce īn Vechiul Testament nu era decat prefigurat cu ajutorul unor simboluri." Odinioara, Dumnezeu, Care nu are nici trup, nici forma, nu era īnchipuit īn nici un fel. Dar acum, cand El a venit īn trup si a locuit printre oameni, ei potreprezenta fata vazuta a lui Dumnezeu" (Primul tratat, cap XVI, P.G. 94, 1245). Īn aceasta consta diferenta fata de viziunile Vechiului Testament. "Contemplu asemanarea lui Dumnezeu precum a vazut-o Iacob, dar īn cu totul alt fel: caci el zarea cu ochi netrupesti o imagine imateriala care prefigura viitorul, īn timp ce eu vad īnflacarareaamintirii Celui Care a venit īn trup" (Primul tratat, cap. XXII, P.G. 94, I, 1256 ab.) Atunci, profetii contemplau spiritual niste prefigurari ale viitorului (Iezechiel, Iacob, Isaia...). Acum, omul vede cu ochii trupului implinirea acelor revelatii prin Dumnezeul īntrupat. Sfantul Evanghelist Ioan o spune cu multa forta, de la primele cuvinte ale primei sale Epistole: "Ceea ce era la īnceput, ce am auzit, ce am vazut cu ochii nostri, ce am privit si mainile noastre au pipait...". "Ce vrea sa na spuna tainic Scriptura? - se īntreaba Sfantul Ioan Damaschinul. E limpede ca se refera la interdictia de a-L reprezenta peDumnezeul nevazut; dar atunci cand Il vei vedea pe Cel netrupescfacandu-Se Om pentru tine, atunci vei putea zugravi īnfatisarea lui omeneasca. Atunci cand Cel nevazut, luand firea trupeasca, ajunge vazut, de īndata poti īntruchipa asemanarea Celui ce S-a īnfatisat. (...) Atunci cand Cel ce - ipostas deofiinta cu Tatal fiind - S-a desertat pe Sine chip de rob luand (Fil. 2, 6-7) marginindu-se astfel īn calitate si cantitate si īnsusindu-Si un chip trupesc - (abia) atunci picteaza (...) si arata privirii tuturoara pe Cel ce a binevoit sa apara. Zugraveste nasterea Sa din Fecioara, botezul Sau īn Iordan, Schimbarea Sa la Fata de pe muntele Tabor (...) - īnfatiseaza totul prin cuvānt si prin culori, fie īn carti, fie pe lemn." (Primul tratat, cap. VIII, P.G. 94,1237 d - 1240 a si Al III-lea tratat, cap. VIII, P.G. 94, 1328 d)..Prin urmare, interdictia de a-L reprezenta pe Dumnezeul nevazut contine implicit necesitatea de a-L reprezenta pe Dumnezeu de īndata ce profetiile se vor fi īndeplinit. "Astfel - continua Sfantul Ioan Damaschinul - Apostolii L-au vazut cu ochii lor trupesti pe Hristos - Dumnezeul facut Om; au vazut Patima si minunile Sale, asa cum I-au ascultat cuvintele. Or, si noi, cei care nu-L vedem nemijlocit si nu-I auzim cuvintele, le putem totusi auzi prin intermediul cartilor, sfintindu-ne astfel auzul si, prin el, sufletul. Ne socotim fericiti si veneram cartile cu ajutorul carora auzim acele cuvinte sfinte, fiind noi īnsine sfintiti. La fel, prin mijlocirea chipului, contemplam aspectul fizic al lui Hristos, minunile si Patima Sa. Aceasta contemplatie ne sfinteste vederea si, prin ea, sufletul. Ne socotim fericiti si veneram acest chip īnaltandu-ne, dupa putinta, de la acest aspect fizic pana la vederea slavei dumnezeiesti..." (Al III-lea tratat, cap XII, P.G. 94, 1333 si 1336). Prin urmare, daca prin cuvintele pe care urechile noastre trupesti le aud putem cuprinde cele spirituale, contemplatia īn trup ne poate conduce si ea la contemplatia īn duh.

Realizarea fagaduintei divine facute omului sfinteste si ilumineaza de asemenea vechea faptura, umanitatea vetero-testamentara, pe care o īnglobeaza īn umanitatea rascumparata. Acum, dupa Īntrupare, putem sa-i reprezentam deopotriva pe Profetii si pe Patriarhii Legii Vechi ca pe niste martori ai umanitatii deja rascumparate prin sangele Dumnezeului īntrupat. Imaginea acestor oameni, precum si cea a sfintilor neo-testamentari nu ne mai poate conduce spre idolatrie pentru ca de acum cunoastem imaginea lui Dumnezeu īn om, si fiindca - spune iarasi Sfantul Ioan Damaschinul - "am primit de la Dumnezeu capacitatea de a discerne, deosebind ceea ce poate fi reprezentat de ceea ce nu poate fi. Caci Legea a fost asemenea unui pedagog spre Hristos, pentru ca noi sa fim īndreptati prin credinta. O data credinta venita, nu mai stam la īndemana acestui pedagog (Gal. 3, 24-25; 4, 3)" (Al III-lea tratat, cap. VIII, P.G. 94, 1328). Aceasta vrea sa spuna ca noi nu īnfatisam viciile omenesti si nu facem imagini spre slava demonilor. Facem īntruchipari spre slava lui Dumnezeu si a sfintilor Sai, pentru a ne īntari īn bine, a ne feri de viciu si a ne mantui sufletele.

Vechiul Testament īn teologia icoanei

Īn sprijinul reprezentarii Chipului dumnezeiesc ne-am referit, pana acum, īndeosebi la teologia Sfantului Ioan Damaschinul. De asemeni, hotararile Parintilor Sinodului VII Ecumenic se īntemeiaza īn primul rand pe Scriptura: din Vechiul Testament citeaza Exodul, capitolul 25 (vers. 1 si 17-22), unde Dumnezeu porunceste ca imaginile heruvimilor sa fie asezate deasupra tabernacolului, si Numerii, capitolul 7 (vers. 88-89), unde Dumnezeu vorbeste cu Moise dintre heruvimi. Ei citeaza de asemenea partea din viziunea lui Iezechiel privitoare la heruvimii din Templu (3, 16-20). S-a declarat ca artasacra este īn acord cu dogmele crestine, dat fiind ca Dumnezeu Īnsusi a sfintit-o atunci cand a īncredintat unor oameni din Vechiul Testament, carora El Īnsusi le-a daruit o īntelepciune si o stiinta speciala, misiunea de a decora tabernacolul.

Sfantul Teodor Studitul, īn Antireticele sale, aduce contraargumente scripturistice teologiei iconoclaste īntocmai versetele utilizate de iconomahi īn combaterea icoanelor. Interdictia vetero-testamentara Sfantul Teodor o explica prin neexistenta Īntruparii si deci imaginea unui Dumnezeu nevazut este imposibila. Daca totusi o asemenea imagine ar fi īntruchipata, ea s-ar īntemeia pe simpla imaginatie, fiind doar o inventie mincinoasa: "S-a zis īnainte de Har si celor paziti sub Lege: Sa nu-ti faci chip cioplit, nici orice asemanare a cāte sunt īn cer sus, pe pamant jos si īn apele de sub pamant, sqa nu te īnchini lor, nici sa le slujesti, caci Eu sunt Domnul Dumnezeul tau (Ies. 2, 4) - ca fiind condusi de aceasta spre monarhia unei unice Persoane (divine); cand Dumnezeu nu se aratase īnca īn trup si cei din vechime erau (astfel) separati prin zidul (Legii) de idolii de afara. Fiindca se cadea ca acelora care au ajuns iarasi prin protoparintele Avram "neam ales" sa li se legiuiasca aceasta, ca ei sa evite prapastia politeismului. Pentru ca Unul este Dumnezeul si Domnul a toate (...) si, ca atare, El n-are nici īnsemnare, nici asemanare, nici circumscriere, nici circumdefinire, nici orice altceva din cele cāte sunt inerente gandirii umane pentru īntelegerea lucrurilor. Cu referire la aceste lucruri s-a putut zice foarte bine acel (cuvānt): "Cu cine L-ati asemanat pe Domnul? Si cu ce asemanare L-ati asemanat pe El? (Isaia 40, 18). Trec sub tacere faptul ca ceea ce a fost cu desavarsire oprit īn privinta lui Dumnezeu nu a fost oprit si īn privinta altora. Pentru ca cel ce a interzis mai īntai hierofantelui Moise (asemanarile) īndata apoi a poruncit: "Sa faci doi heruvimi turnati īn aur pe cele doua capete ale capacului (chivotului). Si sa fie cei doi heruvimi cu aripile īntinse pe deasupra capacului umbrind cu aripile lor capacul iar fetele lor sa fie unul spre altul. Si acolo ma voi face cunoscut tie si voi grai tie" (Ies. 24, 18-22); si īn Levitic: "Fa-ti un sarpe de arama si pune-l pe un stalp si de va musca sarpele pe vreun om, tot cel muscat care se va uita la el va trai. Si a facut Moise un sarpe de arama si l-a pus pe un stalp si cand un sarpe musca un om, acesta privea la sarpele de arama si traia" (Num. 21, 8-9). Dumnezeu se smereste pana acolo ca accepta tipul de sarpe: "Vezi dar ceea ce spune īnsasi Scriptura, macar ca Īngerii nu au consistenta noastra materiala, iar sarpele, desi este departe de om prin forma sa de fiara, a fost luat īn mod enigmatic ca tip al lui Hristos (Īn. 3, 14). Iar daca Dumnezeu s-a pogorat īn vechime pana la faptul de a se lasa figurat enigmatic printr-un sarpe ca sa vindece pe cei muscati, cum sa nu-i fie drag si potrivit cu El, de cand s-a facut om, faptul de a se īnalta icoana īnfatisarii Sale trupesti? Si daca, numai vazut, tipul terimorf vindeca pe cei muscati, cu cat mai mult nu va sfinti, privita fiind pe cei ce au contemplat-o, efigia cu sacra imprimare a lui Hristos?"

Taina kenozei este mai departe abordata de Sfantul Teodor Studitul: "La ce foloseste un chip cioplit ca sa-l faca pe el (mesterul sau)? L-a facut chip turnat si īnchipuire mincinoasa? (Avac. 2, 18) ca acela este un lemn taiat din padure, lucrare a mesterului si turnat din argint si din aur (Ierem. 10, 3). Acesta este potrivit lui Dumnezeu si sublimitatii maretiei misterului. Sau nu este o slava pentru cele īnalte faptul de a se smeri, precum este o necinste pentru cei smeriti faptul de a se īnalta? (cf. Lc. 14, 11) Tot astfel si pentru Hristos, Care ramane īn īnaltimea proprie Dumnezeirii si este slavit prin indescriptibilitatea ei imateriala este o cinste circumscrierea materiala a trupului Sau īn care S-a manifestat preainaltul Sau pogoramant fata de noi. Pentru ca materie sau mai precis trup S-a facut Cel ce a alcatuit universul. Si nu a respins faptul de a deveni si a fi numit dupa ce a asumat; iar o lucrare a materiei este si faptul de a fi circumscrisa īn mod material."

Negatia se refera numai la lumea creata, desi Dumnezeu a dat poporului Sau posibilitatea de a-L cunoaste si prin simboluri lucrate de mana omeneasca: "Negatia priveste faptul de a asemana pe Dumnezeu cu oricare din cele ce tin īntr-un fel sau altul de creaturi: soare, luna, astre sau orice altceva dupa care se plasmuieste chipul idolilor (Deut. 4, 19), iar afirmatia se refera la faptul ca prin unele īntipariri si chipuri modelate Israel e condus īn mod simbolic, pe cat era cu putinta, spre contemplatia si adoratia unicului Dumnezeu; sau nu este oare īnsusi modelul īntregului Cort (al marturiei) o prefigurare a adoratiei īn duh schitata umbratic prin contemplatii simbolice marelui Moise de catre Dumnezeul a toate (Evr. 9)"

Folosind Vechiul Testament, Sfantul Teodor Studitul distinge claricoana de prototip: "prin urmare, ce este lucrul aratat: icoana a lui Hristos sau Hristos? (...) Una este Hristos si alta icoana lui Hristos potrivit naturii lor, desi exista identitate a lor potrivit indivizibilitatii denumirii lor. Cand privesti natura icoanei n-ai putea numi ceea ce se vede nici numai Hristos nici icoana a lui Hristos; caci ea este poate lemn sau culoare sau aur sau argint sau alta diversa materie, de la care se si numeste asa. Iar cand privesti asemanarea prin īntiparire a arhetipului (poti numi ceea ce se vede) si Hristos si alui Hristos: Hristos dupa omonimie si a lui Hristos dupa relatie. Caci copia reprodusa este un produs al arhetipului, dupa cum si numele este nume al celui numit." Si continua: "A zis Dumnezeu lui Moise: <<Fa-mi doi heruvimi de aur>> (Ies. 25, 18), si nu doua icoane de heruvimi, vazand, asadar, si de aici ca produsul este numit prin omonimie cu numele propriu (al arhetipului)."

Icoana nu este idol, dupa cum tot Vechiul Testament ne-o marturiseste. "Pornind de la ideea ca asemanarile nu sunt īnsusi Divinul, nu este nici o diferenta; pentru ca este deopotriva oprit ca uraciune de catre dumnezeiasca Scriptura nu numai reprezentarea iconica a idolului, ci si stalpul, asemanarea si orice altceva similar. Caci zice: <<Sa nu va facetiidoli, nici chipuri cioplite, nici stalp sa nu va ridicati; nici piatra cu chip cioplit cu dalta sa nu stea īn pamantul nostru, ca sa va si īnchinati la ele. Caci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru>> (Levitic 26, 1) Si altundeva: "Oare chipul nu l-a facut mesterul sau chipul cel turnat īn aur l-a turnat īn matrita aurarul sau a facut el o asemanare?>> (Isaia 40, 19). Caci pericolul idolatriei vine de la ambele. Asadar, īntrucat acestea au fost īnvinuite īn vechime ca fiind asemanari ale lui Dumnezeu Cel nemarginit dupa natura, cuvāntul "idol" ca si celelalte de acelasi gen sunt de neprimit pentru noi. Ne folosim īnsa pentru efigia īnfatisarii trupesti a lui Hristos mai degraba de cuvāntul "icoana", īntrucat el a fost mai īnainte īnsemnat dintr-un īnceput la facerea lumii īn plasmuirea omului; caci zice (Dumnezeu): <<Sa facem om dupa chipul (icoana) si asemanarea noastra" (Fac. 1, 26) si, iarasi, potrivit īntrebarii rostite de Dumnezeu: "a carui icoana e aceasta" (Mt. 22, 20)".

Prin faptul ca Dumnezeu S-a facut auzit poporului biblic, ori S-a aratat īn forma teofaniilor, Sfantul Teodor Studitul explica tocmai circumscrierea dupa trup a Fiului, deci si posibilitatea reprezentarii iconice: "Daca <<ati auzit>>, zice Moise, <<glas de cuvinte>> despre Dumnezeul a toate <<si asemanare n-ati vazut, ci numai voce>> si iarasi zice Isaia: <<L-am vazut si nu avea chip, nici frumusete. Ci īnfatisarea Lui era lipsita de cinste, parasita de toti fiii oamenilor" (53, 3), cum se impaca acestea īntre ele, īn caz ca nu se combat una pe celalalta? Evident ca amandoua textele vorbesc despre aceeasi persoana: unul negand ca Dumnezeu poate fi īn vreo asemanare, caci Dumnezeirea e nevazuta si pentru aceasta lipsita de asemanare, iar altul afirmand ca Acelasi Domn, luand forma de rob, a fost vazut īntr-o īnfatisare ca si noi. Si pentru aceasta este circumscris dupa trup, chiar daca e necircumscris dupa Dumnezeire. Fiindca daca cuvāntul din Deuteronom 4, 12 se refera la natura dumnezeiasca, "-caci Dumnezeirea este lipsita de cantitate si de figura si nu are nici o similitudine a unei asemanari -, si nu la Cuvāntul Cel ce s-a īnfiintat cu forma noastra. Fiindca daca asa stau lucrurile, cum zice atunci Evanghelistul: "Si pe cand se ruga El īnfatisarea fetei Lui s-a facut alta si imbracamintea Lui alba si stralucitoare" (Lc. 9, 29)? Iata deci, ca Cel fara īnfatisare a avut īnfatisare sau asemanare, caci Cel nonfigurabil si-a luat figura si Cel lipsit de cantitate a ajuns īn cantitate. Si pentru ca a avut fata circumscrisa de anumite proprietati, urmeaza ca Hristos este circumscris dupa aspectul Sau trupesc, asa cum e necircumscris dupa fiinta Lui (dumnezeiasca) nevazuta.

BIBLIOGRAFIE

Biblia sau Sfanta Scriptura - tiparita cu binecuvāntarea Prea Fericitului Parinte Teoctist, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1995.

Sfantul Teodor Studitul, Antireticele impotriva iconomahilor, publicate īn volumul "Iisus Hristos, prototip al icoanei Sale", Editura Deisis, Alba Iulia, 1994.

Diac. Ioan Ica Jr., Iconologia bizantina īntre politica imperiala si sfintenie monahala, studiu introductiv la volumul "Iisus Hristos, prototip al icoanei Sale", Editura Deisis, Alba Iulia, 1994.

Leonid Uspensky, Teologia icoanei, Editura Anastasia, Bucuresti, 1994.

Vladimir Lossky, Vederea lui Dumnezeu, Editura Deisis, Sibiu, 1995.

Christoph von Schonborn, Icoana lui Hristos, Editura Anastasia, Bucuresti, 1996.

Comentariile dumneavoastra referitoare la acest articol