Ati avut bunavointa sa publicati articolul "Sola Scriptura" scris de preotul John Whiteford, fost pastor secund intr-o biserica nazarineanã si convertit la religiunea ortodoxa sub persuasiunea Preotului Anthony Nelson. Articolul are un sub-titlu semnificative: "In desertaciunea mintilor lor"  Ce sugereazã acest titlu?  Ca cei ce-si potrivesc viata cu cerintele Scripturii au minti desarte, ca umplerea mintii lor vine nu prin Scriptura ci prin altceva, si anume prin Traditie.  Cum este privit aportul Traditiei?

Fundamental si chiar unic. Iatã ce scrie autorul in concluzia sa: "Sfânta Scripturã este punctul cel mai înalt al Sfintei Traditii, dar înaltimea pe care se ridicã se bazeazã pe muntele pe care este asezatã". Parafrazând afirmatia autorului, s-ar putea zice: "Ce tot ii dati cu Sola Scriptura? In realitate, trebuie sa considerati Sola Traditia  Scriptura este asezatã pe muntele Traditiei, ca atare prioritate o are traditia, care înalta Scriptura.”

Ca cititor al Bibliei amintesc ca Mântuitorul, în rugaciunea Lui sacerdotala de la Ioan 17 spune: "Cuvântul Tãu este Adevãrul"  Daca afirmatia pr. Whiteford este realã de ce n-a zis: "Traditia este adevãrul?"  Mentionez, deasemenea ca in Psalmul 119 David spune:  "Cuvântul Tãu este o candela pentru picioarele mele si o lumina pe cãrarea Mea"  As dori sa remarc caracterul personal, individual al relatiei Credincios-Cuvant, relatie pe care autorul o contesta. "Cuvântul Tãu este Adevãrul"  Daca afirmatia pr. Whiteford este realã de ce n-a zis: "Traditia este adevãrul?"  Mentionez, deasemenea ca in Psalmul 119 David spune:  "Cuvântul Tãu este o candela pentru picioarele mele si o lumina pe cãrarea Mea"  As dori sa remarc caracterul personal, individual al relatiei Credincios-Cuvant, relatie pe care autorul o contesta.

Pot sa mãrturisesc ca am cunoscut mii de oameni a cãror viata a fost schimbata prin lucrarea Scripturii  Am cunoscut oameni care au pãrãsit pãcate evidente sau ascunse când a intrat Scriptura in viata lor  Un medic din orasul Braila mãrturisea: "Când a intrat Scriptura în casa mea, odatã cu ea a intrat o mare bucurie."   Biblia primita ca fiind cãlãuza cãtre Isus si hartã a cerului, nu creazã secte si nu dezuneste. Numeroasele secte si denominatiuni crestine au apãrut pentru ca la Biblie si la la Dumnezeul Bibliei, la Hristosul Bibliei apar tot felul de si -uri omenesti.  Nu Hristos si Biblia despart ci "si"-urile omenesti despart.  

Dupa ce am citit articolul mentionat, mi-am pus întrebarea: Ce se doreste?  O crestinatate cu traditie dar fãrã Hristos sau un crestinism viu in care esentialã este cunoastrea Hristosului Bibliei, a Hristosului care este centrul, tema scumpa a Vechiului si Noului Testament?  M-as bucura mult ca pr  Whiteford sa ia in seama aceste considerente, si - daca este posibil, sa revizuiasca articolul.O crestinatate cu traditie dar fãrã Hristos sau un crestinism viu in care esentialã este cunoastrea Hristosului Bibliei, a Hristosului care este centrul, tema scumpa a Vechiului si Noului Testament?  M-as bucura mult ca pr  Whiteford sa ia in seama aceste considerente, si - daca este posibil, sa revizuiasca articolul.

Înteleg indignare dvs. în reactia la articolul despre Sola Scriptura. Cred ca aceasta indignare ar fi justificata daca relatia dintre Scriptura si Traditie ar fi aceea pe care o descrieti. Dacã cele doua sunt vãzute ca douã entitãti separate, atunci se pune în mod natural întrebarea, „Care dintre ele are o mai mare autoritate?” Orice rãspuns la o astfel de întrebare ar fi de la început gresit, asa cum ar fi gresit sã încercãm a rãspunde la întrebarea, „Care au mai mare autoritate, Evangheliile sau Epistolele Noului Testament?” Relatia dintre ele apare într-o perspectivã corectã doar atunci când recunoastem cã ele au aceeasi sursã, si anume lucrarea Duhului Sfânt.

Majoritatea crestinilor acceptã cã Scriptura este de inspiratie divinã. În acest sens, autoritatea ei este de necontestat. Dar Biserica însãsi este o sursã de autoritate. Ca o simplã institutie umanã ar fi lipsitã de autoritate, dar ca Trup al lui Hristos, ca manifestare a lui Hristos în istorie, ea are o autoritate pe care însãsi Scriptura o confirmã. Aceastã autoritate nu este investitã într-un om si uneori este greu de identificat, din cauza neputintelor omenesti. Traditia este viata Duhului Sfânt în Bisericã. Traditia ne comunicã felul în care învãtãturile lui Hristos si învãtãturile apostolilor au luat chip de-a lungul secolelor. Pentru cã Traditia este viatã, ea nu se reduce la o colectie de canoane sau scrieri vechi. Traditia este felul în care Biserica, înainte de fi existat Catolici sau Protestanti a înteles Evanghelia si felul în care sã trãiascã viata crestinã.

În acest sens, Traditia oferã un cadru de interpretare si de împlinire a învãtãturii si vietii crestine.

As vrea sã afirm urmãtoarele:

1. Noi toti avem o relatie cu Scriptura care este mediatã de un sistem de interpretare.
2. Acest sistem de interpretare ne devine atât de intim încât ne este greu sã-l percepem.
3. Sistemul cel mai corect de interpretare este Traditia .

Pentru prima afirmatie, doresc sa dau niste exemple. Cartea profetului Ezechiel este interpretatã de unii ca fiind o relatare a unor aparitii OZN, de altii ca referindu-se la o refacere politico-istoricã a Statului Israel, iar de altii ca o serie de imagini simbolice care privesc Biserica de la sfârsitul veacurilor. Fiecare dintre aceste sisteme este consistent si necontradictoriu.

Cântarea Cântãrilor este interpretata de unii (inclusiv de un vechi prieten al meu care este misionar la Campus Crusade for Christ) ca un manual de educatie sexualã, iar de altii ca referindu-se la dragostea dintre Hristos si Bisericã. Fiecare dintre aceste interpretãri este consistentã si necontradictorie.

Prima Epistolã a lui Pavel cãtre Corinteni este interpretatã de fratii penticostali ca încurajând vorbirea în limbi (glosolalia) iar de baptisti ca împiedicând vorbirea în limbi. Fiecare din aceste grupãri îsi are argumentele ei.

A doua afirmatie nu este decât o observatie privitoare la natura umanã. Fiecãruia dintre noi ni se pare cã conceptiile pe care le avem sunt „în mod natural” corecte, indiferent de cultura în care ne-am dezvoltat. În felul acesta, cultura în care crestem ne devine transparentã si suntem inconstienti de presupunerile fundamentale care stau la baza gândirii si sensibilitãtii noastre..

Afirmatia lui Hristos, „Cuvântul Tãu este adevãrul” este cu totul adevãratã, dar noi primim acest Cuvânt într-un cadru de interpretare de care poate nici mãcar nu suntem constienti. Dumnezeu ne dã cuvântul Sãu fãrã nici o eroare si fãrã nici o impuritate. Totusi, înclinatiile noastre, educatia si cultura noastrã ne apleacã spre anumite interpretãri particulare ale acestui Cuvânt.

A treia afirmatie este o recunoastere a faptului cã, voind sau nu, trebuie sã alegem una din multiplele interpretãri posibile. Dacã nu alegem, prin atitudinea noastrã dovedim cã suntem indiferenti la adevãr. Cei care spun, „Nu conteazã ce crezi, important este sã crezi ceva” relativizeazã Adevãrul si îl pronuntã lipsit de importantã.

Rãmân acum cu întrebarea: dacã în 2000 de ani de istorie a Crestinismului au apãrut atâtea mii de interpretãri, de unde o voi stii pe cea adevãratã? Probabil cineva îmi va rãspunde „Asteaptã sã te lumineze Duhul Sfânt.” Rãspunsul este frumos, dar este lipsit de practicalitate. Într-adevãr, cum se face cã crestini a cãror râvnã si sinceritate nu o pun la îndoialã, ajung la concluzii cu totul diferite? Mai mult, dacã eu însumi caut iluminarea de la Duhul Sfânt, de unde stiu cã nu ajung sã mã însel singur?

La aceste întrebãri cunosc un singur rãspuns: Cautã interpretarea cea mai veche, cea mai apropiatã de timpurile apostolilor, în Biserica cu cea mai mare vechime. Pentru mine aceasta înseamnã Traditia Bisericii Ortodoxe.  Dacã am o întrebare privitoare la doctrinã, nu mã bizuiesc nici pe întelepciunea mea limitatã, nici pe vorbele vreunui predicator strãlucit, nici pe îndemnurile vreunui lider influent. Întrebarea mea va fi: Ce a crezut de la început Biserica în aceastã privintã?  Cu alte cuvinte, Ce spune Traditia?

Vã rog sã observati cã acceptarea Traditiei drept cadru de interpretare a Scripturii nu mã împiedicã sã am o relatie personalã cu Biblia. Preotul meu, asemenea multor Pãrinti ai Bisericii, mã îndeamnã sã o citesc în fiecare zi. Mã inspir din ea, mã hrãnesc din ea, învãt din ea. Scriptura este într-adevãr o luminã pe cãrarea mea. Dar atunci când apare o diferentã de interpretare mã duc înapoi la Traditie.

Închei cu o întrebare.

În multe biserici protestante moderne existã un curent de promovare a femeilor cãtre aceleasi functii si responsabilitãti cu ale bãrbatilor. Sã luam un singur punct: Poate o femeie sã administreze botezul în adunare? Bisericile protestante conservatoare rãspund, NU. Bisericile protestante liberale rãspund DA. Problema este cã, în conformitate cu principiul Sola Scriptura, ACEASTÃ ÎNTREBARE NU ARE UN RÃSPUNS. Apostolul Pavel ne spune cã nu dã voie femeii sã învete pe bãrbati, dar nu ne spune nimic în ce priveste dreptul de a administra botezul. Acelasi lucru se poate spune si despre Cina Domnului. În Biserica Ortodoxã pot afla un rãspuns în Traditie. Dar dacã, asemenea Protestantilor, resping Traditia, deschid usa unor infinite certuri si schisme. Este exact ceea ce se întâmplã recent în denominatia Southern Baptist. Din pãcate, acesti baptisti se ceartã pentru probleme despre care Scriptura nu spune nimic, cu toate cã Traditia are un rãspuns clar.  Mã întreb cum ati rezolva dvs. aceastã dilemã a baptistilor si pe ce criterii

În nota anterioara m-am referit la afirmatia facuta intr-un recent articol ca Scriptura este o parte componenta a traditiei.  Logic preluând idea, am înteles ca, in fapt autorul respingea categoric idea revelarii adevarului divin numai prin Scriptura pentru a-l înlocui cu asertiunea ca adevarul divin este revelat numai prin traditie, în fapt Scriptura reprezentând o sectiune bine conturata a traditiei.

În raspunsul Dvs. afirmati ca perspectiva corecta a relatiei Scriptura/Traditie apare "doar atunci când recunoastem ca ele au aceeasi sursa si anume lucrarea Duhului Sfant".   În continuare, Dvs afirmati ca Traditia ofera cel mai corect mod de interpretare a Scripturilor, materializand autoritatea Bisericii, in calitate de trup al lui Hristos.   Deduc, indirect, ca încercati sa puneti Biserica de-asupra Scripturilor.  Pot spune, bazat pe ce spune Biblia - ca Biblia , cu subiectul ei central,  Isus Hristos cel Rastignit si Înviat, este dreptarul Bisericii si nu invers. 

Biblia nu poate fi manipulata potrivit cu doctrina prestabilita a vreunei denominatiuni religioase.  Istoricitatea  nu echivaleaza cu conservarea nealterata a doctrinei apostolice.  De aceea, mi se pare ca este perfect logic ca Biblia sa fie filtrul divin al traditiilor denominationale.  Ce nu se potriveste, ce nu este in acord cu "Ce zice Scriptura" este traditie omeneasca, nu traditie apostolica.   Nu, nu sunt împotriva traditiei, dar sunt pentru o traditie care confirma conceptul "Sola Scriptura".   "Cuvântul Tau este o candela pentru picioarele mele si o lumina pe cararea mea".  

Despre omul fericit din Psalmul 1 se spune:  el îsi gaseste placerea in Legea Domnului si zi si noapte cugeta la Legea Lui.  Mântuitorul a practicat aceasta "cugetare zi si noapte" iar crestinii sunt chemati sa urmeze pilda Lui.

Devotatul crestin ortodox Traian Dorz scria:

        Cuvantul Tau e-o candela aprinsa
        Pentru picioarele si pasii mei,
        E o lumina pururea nestinsa
        Pe calea mea oricand vin norii grei.

Domnul sa ne ajute sa acordam traditiile care ne sunt dragi cu Cuvântul Scripturii.

Sper sa  pot face in viitor o incursiune in Bibliologie, in sustinerea ideilor de mai sus.  

***

În mesajul Dvs. din 1 Noiembrie afirmati:  "Sistemul cel mai corect de interpretare a Scripturilot este Traditia".

În legatura cu aceasta asertiune, as dori sa fac unele remarci:

1.           Ideile fundamentale ale Scripturii sunt pentru a fi traite, nu pentru a fi interpretate;

2.           Biblia este deplin de ajuns pentru a indruma un om (pacatos) la mântuirea prin Hristos si la o viata noua.

3.           Subiectul Bibliei nu sunt idei interpretabile sau perimabile in timp. 

Subiectul Bibliei, marea tema a Bibliei este Hristos.  Cineva spunea:  "Cine a citit Biblia si nu l-a aflat in ea pe Hristos este mai raspunzator inaintea lui Dumnezeu decât cineva care n-a citit-o de loc.

Nu e nevoie de interpretare ca sa înteleaga cineva sensul poruncii divine "Sa nu furi' sau "sa nu minti".  Nu e nevoie de interpretare ca sa întelega cineva ca Biblia atesta ca mântuirea este numai in Hristos (Fapte 4:12).  Nu este nevoie de interpretare ca sa întelegem ca "Sângele lui Isus Hristos curateste de orice pacat" (1 Ioan 1:7).  Nu este nevoie de interpretare ca sa întelegem promisiunea lui Isus ca va duce in casa Tatalui pe cei ce sunt ai Lui.  Mi se pare ca este nevoie in ziua de azi de traitori ai Scripturilor, nu de interpretatori ai Scripturilor.

Schizmele si diviziunile in crestinatate vin din diferentieri de interpretate, sau adoptand caracterizarea Dvs., din diferentiei de Traditie.  In acest caz, Scripturile unesc si traditiile despart 

Acum aproape 50 de ani, am avut prilejul sa am o discutie foarte interesanta cu un student al Seminarului Teologic Ortodox din Sibiu.  Studentul era orb.  Am fost impresionat de faptul ca cunostea si memorizase aproape în întregime Noul Testament.  Toata logica si argumentarea lui se baza pe Scriptura.  Am retinut aceasta afirmatie a lui:  "Când esti plin de Scriptura nu ai nevoie de altfel de argumente".  În fapt, prin aceasta el recunostea deplina suficienta a Scripturilor.

Doresc sã afirm, alãturi de dumneavoastrã, convingerea cu privire la autoritatea supremã a Scripturii. Biserica Ortodoxã acceptã aceastã autoritate fãrã nici o umbrã de îndoialã. În hotãrârile Sinoadelor sau în scrierile polemice ale Pãrintilor Bisericii, se argumenteazã pe baza Scripturii, recunoscând-o pe aceasta ca autoritate supremã.

Acceptând aceastã autoritate de necontestat a Scripturii, trebuie sã recunoastem cã ea poate fi manipulatã spre folosul unor învãtãturi strãine spiritului ei. „Autoritatea Scripturii” nu este un cuvânt magic, pe care invocându-l sã putem apoi pretinde orice. Martorii lui Iehova argumenteazã întotdeauna cu Scriptura în mâna, ceea ce nu le dã în nici un fel dreptate. Cred cã în privinta aceasta toti crestinii sinceri vor fi de acord.

Totusi, nu sunt cu totul de acord cu dvs. în cele trei afirmatii pe care le-ati fãcut.

1.        Ideile fundamentale ale Scripturii sunt pentru a fi traite, nu pentru a fi interpretate;

Interpretarea la care mã refer nu se referã la tratatele teologilor ci la simplul act de întelegere si trãire a Biblie. Cred cã trãirea este în ea însãsi interpretare.

Este adevarãrat cã Biblia nu ne-a fost datã pentru a ne certa cu privire la diferitele interpretãri. Totusi, natura cazuta a oamenilor gãseste moduri de a o interpreta care sunt straine de intentia Autorului. În aceste conditii avem nevoie de un cadru de interpretare. Biblia însãsi declarã cã Biserica este stâlpul si temelia adevãrului, cea cãruia i s-a încredintat misiunea de a pãzi adevãrurile Scripturii si a le interpreta asa cum a dorit Autorul ei.

2.           Biblia este deplin de ajuns pentru a îndruma un om (pacatos) la mântuirea prin Hristos si la o viata noua.

Totusi, avem nevoie de predicatori si de Bisericã. În ultimele Sale cuvinte înainte de Înãltare, Hristos nu a început un program de reproducere a Scripturilor, ci i-a îndemnat pe ucenici sã se ducã în toatã lumea sã predice Evanghelia. În cei trei ani de lucrare, Hristos nu a pregãtit tipografii, ci oameni. El nu a zidit o editurã si un sistem de distributie a Scripturii, ci o Bisericã. În planul lui Dumnezeu, oamenii vin la Hristos dupã ce Îl întâlnesc pe Hristos în alti oameni. Scriptura ajutã doar în acest proces.

3.           Subiectul Bibliei nu sunt idei interpretabile sau perimabile in timp. 

Într-adevãr, Scriptura nu are idei perimabile. Ea este întotdeauna adevãratã si nu se învecheste. Dar Biblia este FOARTE deschisã la diferite interpretãri, altfel nu am fi avut miile de erezii si schisme în istoria Bisericii. Este greu de înteles de ce Dumnezeu a îngãduit aceste ambiguitãti, aceastã deschidere la diferite interpretãri. Am totusi o teorie, anume cã Dumnezeu nu a vrut sã ne dea o lege rigidã pe care omul sã o urmeze ca un automat. El a vrut sã ne lase o anumitã deschidere pentru a ne respecta libertatea si a ne testa ascultarea.

Dvs. va temeti cã respingerea principiului Sola Scriptura ar duce la introducerea de învãtãturi si practici împotriva învãtãturilor Bibliei. Este o teamã legitimã.

Eu mã tem cã învãtãturi si practici care se împotrivesc Scripturii sunt introduse tocmai din cauzã la Sola Scriptura.

Într-adevãr, recunoasterea autoritãtii Bisericii si a unor traditii de 2000 de ani sunt o frânã puternicã în calea „inovatiilor”. Sola Scriptura afirmã cã în afara Scripturii nu existã autoritate în materie de credintã. Aceasta înseamnã cã s-a deschis usa ca oricine sã-si inventeze propria lui variantã de crestinism (ceea ce se si întâmplã în Protestantism.)

Recent a apãrut în SUA o carte intitulatã The Bible Code. În ea, un intelectual evreu pretindea cã a descoperit un cod secret prin care pe baza Bibliei ar putea prezice viitorul. Iatã o aplicatie clarã la Sola Scriptura. Bazat NUMAI PE BIBLIE, acest om a ajuns la niste teorii aberante. Problema este cã el a respins 2000 de ani de traditie, si mai ales a respins felul în care Biserica a înteles sã foloseascã Scriptura. Cred cã Sola Scriptura, în ciuda faptului cã aparent onoreazã Scriptura,  de fapt o dezonoreazã prin aceea cã face din fiecare om judecãtorul ultim si autonom al învãtãturilor crestine, în afara Bisericii, care este mireasa si trupul Hristosului pe care Scriptura Îl înaltã.

Din punct de vedere logic,  Sola Scriptura este o autocontradictie. Ca principiu, Sola Scriptura afirmã cã nu putem primi ca autoritate decât ceea ce apare în Scripturã. Prin urmare, afirmatiile care nu apar în Scripturã nu au autoritate în ce priveste viata crestinã. Dar principiul Sola Scriptura nu este mentionat niciunde în Scripturã. Prin urmare, nu are autoritate.

Doresc sã închei exprimându-mi marele respect si marea admiratie pe care o am ca ortodox fatã de Scripturã. În fiecare bisericã ortodoxã, duminica, la slujba de utrenie si la liturghie, Scriptura este cititã de multe ori si cu cel mai mare respect. Cred cã în fiecare duminicã se citesc cel putin zece psalmi si se citesc texte din epistole si din evanghelii. Crestinii ortodocsi seriosi o au acasã si o citesc în mod regulat.

Mã bucur cã ne uneste acelasi respect fatã de Cuvântul lui Dumnezeu.

Este deosebit de important pentru orice crestin adevărat, indiferent de apartenenta lui denominationala, sa considere atitudinea Mântuitorului, a Domnului Isus Christos fata de Biblie.  De ce?  El este Modelul desavarsit al credinciosului, El ne-a lasat o pilda ca si noi sa calcam pe urmele Lui.

Isus a demonstrat deplina incredere inspiratia Sfintelor Scripturi: 

"Le-am dat Cuvantul Tau" (Ioan 17:14);  "Cuvantul Tau este Adevarul"  (Ioan 17:17).  În acest text Domnul nostru subliniaza valoarea inegalabila a Scripturilor.  Cui spune aceste cuvinte Domnul nostru?  Tatalui.  Este un consens divin intre Tatal si Fiul cu privire la necesitatea imperativa ca Cuvantul sa ajunga în mainile ucenicilor Sai (potrivit Bibliei, orice crestin adevarat este un ucenic).

În Ioan 10:35 slavitul nostru Domn face o afirmatie categorica:  "Scriptura nu poate fi desfiintata".  La Matei 24:35 Domnul a spus:  "Cerul si pamântul vor trece, dar Cuvintele Mele nu vor trece".  Cat de adevarata este aceasta afirmatie!  Ce uriase eforturi s-au facut în decursul istoriei sa se elimine atât Vechiul cat si Noul Testament, ca fiind carti absurde, care tin omenirea în obscurantism.  Si totusi, Biblia continua sa fie azi, mai mult ca oricând cea mai raspândita Carte de pe glob.  Multi inamici ai Bibliei s-au dus, dar Cuvantul Scris a ramas.  Cum?  Dumnezeu a vegheat asupra Cuvântului; si va veghea în continuare, în ciuda faptului ca unii clerici considera ca Biblia în mana credinciosilor este un mare pericol.

Cu peste douazeci de ani în urma, când în România Biblia era o carte proscrisa,  Episcopul Argesului a tinut o conferinta pastorala cu preotii parohi din zona care se afla cub jurisdictia sa.  Unul din participanti a reclamat ca un barbat din miscarea "Oastea Domnului" distribuie Noi Testamente satenilor, si ca trebuiesc luate masuri contra lui, pentru a preveni ratacirea credinciosilor.

Episcopul a raspuns:  "Unde este acel frate al meu sa-i dau sarutarea mea episcopala.  Voi cate Noi Testamente ati dat credinciosilor?  Daca voi nu va faceti datoria, bine ca se gasesc alti dispusi sa faca aceasta lucrare! "

Ce vreau sa spun?  Isus ne-a lasat Cuvantul lui Dumnezeu,  si sunt oameni religiosi, nu ma indoiesc, plini de ravna care vor sa ni-l ia "ca as ne fereasca de rataciri".  As gandi ca este de reflectat daca adaugand "traditii" la Scripturi nu poate conduce, e drept, printr-un mecanism ceva mai sofisticat, în final la "luarea" Scrpturilor lasate noua prin bunavointa lui Dumnezeu.

Ma bucur ca pretuiesti Scriptirile pentru ca pretuirea lor este esentiala în conjugarea dintre Scriptura si Traditie, în asa fel incat sa se dea credit afirmatiei Mantuitorului:  "Scriptura nu poate fi desfiintata".

Iacob Negruzzi,  cunoscutul animator al cercului lierar "Junimea" din epoca lui Eminescu, Alecsandri, Caragiale si Creanga, a aranjat în limba lui Eminescu un frumos cantec cu continut crestin:

    Da-n Stravechea Carte Sfanta
    Tot citesc si iar citesc
    Cat de bun a fost pe lume
    Blandul Fiu Dumnezeesc,

Cine gaseste pe Christos în Cartea Sfanta nu se rataceste!

Primesc fãrã nici o rezervã aprecierile pe care le-ati fãcut. Cred cã împreuna avem aceeasi dragoste si respect fatã de Scripturã.  În Biserica Ortodoxã acest respect se manifestã în multe feluri, iar modul cel mai înalt de cinstire a Scripturii este primirea si ascultarea învãtãturilor ei. 

Diferentele dintre neoprotestanti si ortodocsi în aceastã privintã se referã la cuvântul Sola (numai) din expresia Sola Scriptura. Acceptând autoritatea maximã a Scripturii, noi ortodocsii recunoastem în acelasi timp cã exista diferite grade de autoritate, unele provenind din Scripturã, altele din afara ei. Chiar si în interiorul Scripturii existã diferite grade de autoritate si importantã. De pildã, în toate confesiunile crestine trinitariene se citesc mult mai mult Evangheliile decât alte cãrti ale Scripturii (fãrã a nega nici unei cãrti a Scripturii caracterul inspirat).

Daca prin Sola Scriptura respingem orice autoritate în afara Scripturii atunci ar trebui sa respingem...

·     Crezul niceo-constantinopolitan si hotãrârile sinoadelor ecumenice

·     Scrierile despre vietile sfintilor

·      Scrierile Pãrintilor Bisericii

·      Sãrbãtorile crestine (Pastele, Crãciunul)

·      Întreaga artã crestinã

·      Întreaga muzicã crestinã (nu e în Biblie!)

Daca prin Sola Scriptura respingem orice autoritate în afara Scripturii atunci ar trebui...

• Sã ne luptãm de la început si în fiecare generatie cu erezii cum ar fi arianismul, nestorianismul sau sabelianismul
• Sã redescoperim în fiecare generatie cum trebuie organizatã biserica, cu pretul a nenumãrate controverse si schisme

Sola Scriptura mi se pare un principiu periculos pentru cã îndepãrteazã din jurul Scripturii întregul context în care aceasta trebuie înteleasã si practicatã si face din ea o carte din care fiecare om poate sã-si aleagã ce vrea. Sub aparenta cinstirii Scripturii, principiul Sola Scriptura o transformã de fapt în pretext de justificare a oricãror inventii care se pretind scripturale, dar în fond nu au nimic de-a face cu Hristos, Autorul Scripturii.

Dar în contextul bisericii vii a lui Hristos, stâlpul si temelia adevãrului, Scriptura trebuie înãltatã, respectatã si ascultatã de orice crestin.

Culegerea de note si scurte referinte cu privire la "pururea fecioria" Maicii Domnului  tradusã în româneste de Bogdan Mateciuc necesitã o discutie mai largã.  Baza scripturisticã a ideii virginitatii perpetue nu mi se pare deloc explicitã, sursa -de fapt- a acestei idei este în mod esential Traditia.  Este de reflectat, dacã in cazul în spetã, Traditia si Scriptura consunã. 

Mi s-a pãrut necomun cã titlul materialului sã fie "De ce este considerata Maria "pururea fecioara"?   Într-adevãr,  "este consideratã" induce o conotatie subiectivã. 

Deoarece am desus cã autorul notelor are convingeri ferme in aceastã directie, îmi permit sã intreb:

• Este vorba de o perpetuã virginitate inerentã sau de una optionalã?

• Ce spune Traditia despre o eventualã pre-existentã a Mariei? Biblia nu spune nimic, din câte cunosc.  

• Atribuiti o conditie de superioritate stãrii de virginã în raport cu starea de femeie cãsãtoritã având copii si trãind în curãtie?

Asa cum bine ati observat, o mare parte din evlavia si învãtãturile Bisericii Ortodoxe cu privire la Maica Domnului provine nu numai din Scripturã, ci si din Traditie. Traditia continuã istoria biblicã si aduce noi amãnunte si relatãri cu privire la viata Maicii Domnului. Nu este de loc surprinzãtor cã în memoria Bisericii au rãmas astfel de relatări provenite de la contemporanii Apostolilor şi transmise din generatie în generatie. Un exemplu în acest sens este episodul adormirii Maicii Domnului, episod ilustrat în unele din icoanele clasice ale Bisericii Ortodoxe. Fãrã a face dogme din aceste istorisiri, sã observãm totusi cã ele nu contrazic Scriptura nici în relatãrile istorice, nici în spiritul învãtãturilor ei.

Încerc acum sã rãspund întrebãrilor dvs.

1. Este vorba de o perpetuã virginitate inerenta sau de una optionalã?

As aprecia dacã ati binevoi sã explicati aceastã întrebare.

2. Ce spune Traditia despre o eventualã pre-existenta a Mariei? Biblia nu spune nimic, din câte cunosc.

Maica Domnului nu s-a deosebit în mod ontologic de noi. Ea a avut o naturã umanã, asa cum fiecare dintre noi avem o naturã umanã. În sensul acesta, este clar ca ea nu este re-existentã. Origen a adus învãtãturi cu privire la pe-existenta sufletelor, învãtãturi pe care Biserica le-a respins si condamnat. Totusi, Maria se deosebeste de ceilalti oameni, nu prin faptul cã ar avea o naturã deosebitã de cea umanã, ci prin rolul ei unic în rostul Creatiei si în Mântuire. Ea este de asemenea unicã prin sfintenia ei, pentru care i se aduce în Biserica Ortodoxã o cinstire mai mare decât cea adusã oricãrui alt sfânt.

În Biserica Catolicã lucrurile stau putin diferit. Învãtãtura catolicã despre mostenirea pãcatului originar i-a obligat pe catolici sã introducã doctrina imaculatei conceptii, dupã care Fecioara Maria s-ar fi deosebit de ceilalti oameni, fiind o exceptie de la regula mostenirii pãcatului. Aceasta este învãtãtura conceptiei imaculate, care din pãcate o scoate oarecum pe Fecioarã din rândurile oamenilor.

3. Atibuiti o conditie de superioritate stãrii de virginã în raport cu starea de femeie cãsãtoritã având copii si trãind în curãtie?

Nu cred cã se poate vorbi de o superioritate a unei stãri sau a alteia. Tot ce vine de la Dumnezeu si este aprobat de El este bun si frumos. Ceea ce dã demnitate sau frumusete fiecãrei dintre aceste stãri este semnificatia si simbolismul pe care îl poartã în ele. Dragostea dintre sot si sotie este o icoanã a dragostei dintre Hristos si  Bisericã. Fecioria este un simbol al puritãtii. 

Învãtãtura despre pururea feciorie a Mariei nu a fost introdusã ca sã o înalte în mod artificial pe Maica Domnului. Biserica Ortodoxã crede cã aceastã învãtãturã exprimã un adevãr si este o mãrturie cu privire la originea divinã si la unicitatea persoanei Domnului Iisus. 

Unicitatea Maicii Domnului consta in faptul ca a fost aleasa, prin harul lui Dumnezeu, ca mama a Domnului Isus Hristos  "Ti s-a fãcut mare har" i-a spus îngerul.  Zãmislirea fãrã interventia omului, prin puterea Duhului Sfânt, purtarea in pântece a Celui al cãrui Nume era Minunat, Sfetnic, Dumnezeu - Tare, Pãrinte al Vesniciilor, Domn al pãcii, si nasterea cu care a fost învrednicita de Însusi Dumnezeu, reprezintã  performante care nu pot fi evaluate cu nici o unitate de mãsurã omeneasca.   Cinstirea Maicii Domnului , îmi place sa sustin, este cu atât mai substantialã cu cât este mai mult fundamenatã in Cuvântul Scripturii.  In aceasta privintã, mi se pare ca este un îndemn al Maicii Domnului cãtre ucenici:  "Sã faceti orice ce vã va zice El". (Ioan 2:5).  Mi se pare ca nu este cinstire mai efectiva a Celei ce L-a nãscut pe Mântuitorul decât de a ne numãra printre cei care Îl ascultã si Îl urmeazã pe Domnul Isus Hristos.  Ce putini sunt cei ce practica zi de zi îndemnul Mariei, cea binecuvântatã intre femei!

M-a nedumerit o afirmatie în nota din 27 Noiembrie:  este mentionat "rolul ei unic in rostul Creatiei si al Mântuirii".  Mi se pare o afirmatie îndrãsneata, si iatã de ce: Primele pagini ale Bibliei prezintã lucrarea Creatiei ca fiind opera Întreit Unicului Dumnezeu.  "La început Dumnezeu (Elohim) a creat cerurile si pamântul.  Creatia este opera lui Dumnezeu -Tatãl, a  lui Dumnezeu - Fiul si a lui Dumnezeu - Duhul Sfânt.  Îmi place sa rãmân la acest concept al creatiei, opera exclusiva a lui Dumnezeu.  Creatorul a fost si este deplin suficient si atotputernic sa creeze Universul, Galaxiile si atomii, oamenii, animale, vegetatia, algele si microorganismele din nimic.  El a creat si îngerii, domniile si stãpânirile, "cãci toate au fost create prin El, si nimic din ce a fost creat n-a fost creat fãrã El".  A introduce in ecuatia creatiei elemente suplimentare conduce la nedeterminare. 

Cu privire la rolul în rostul mântuirii, iarãsi, afirmatia Dvs, depãseste felul meu de a întelege.  Stiu cã alte religii istorice a numesc pe Maica Domnului "Co-rascumparatoare" si Co-mostenitoare, si stiu ca si Biserica Ortodoxa admite rugãciunea cãtre ea pentru mântuire.  Întrebarea este:  pe ce texte biblice se bazeazã astfel de asertiuni.  Sfântul Apostol Petru spune limpede:  "În nimeni altul nu este mântuire, cãci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor în care trebuie sa fim mântuiti” (Fapte 4:12).Niciun alt nume - cãci mântuirea este în exclusivitate numai prin Domnul Isus.  Am citit de curând un articol scris de un doctor in teologie ortodox care le reprosa "neo-protestantilor" ca nu se închina la Maica Domnului si la sfinti, în calitatea lor de "mijlocitori între Dumnezeu si Om.  Mi s-a pãrut ciudat cã în numele Traditiei, se ignora un text clar al Bibliei: "Cãci este un Singur Dumnezeu si un singur Mijlocitor între Dumnezeu si om, omul Isus Hristos"  (1 Tim. 2:5).  Prin ce logicã se  face abstractie de acest text, pentru a se statornici alte idei si practici?

Matematic vorbind, "un singur" nu lasã loc nimãnui altcuiva pe aceeasi functie.

Mi se pare ca o abordare biblica a venerãrii Maicii Domnului este mai profitabila si mai apropiata crestinsmului apostolic.  Cu privire la raportul dintre inerent si optional vom discuta, cu voia Domnului, cu alta ocazie.

Cum? Pe Ea? O floare-ntr-un ungher...
Chiar pe ea Cel Vesnic o alege?
Ea sa nasc-un  fiu venit din cer?
Ea sa legene Eternul Rege?
.......................................
Zorii cei pãrtasi la suferinti,
Stelele in goana pe orbita,
Îngerii si cetele de sfinti.
Toate-n veci ti-or spune "Fericita".
(versuri de C. Ioanid).

Calde salutari in El.

Doresc sa mã refer la doua probleme pe care le-ati invocat în ultimul dvs. mesaj: rolul Fecioarei Maria în  Creatie si în Mântuire.

Creatia

Aici avem probabil de-a face cu o confuzie creata de ambiguitatea limbii noastre. Cuvântul Creatie are doua întelesuri: unul este acela de act al creãrii iar altul este acela de realitate creatã, în afara lui Dumnezeu si distinctã de Dumnezeu. În al doilea sens folosim uneori si termenii de Lume sau Univers, cu toate ca de fapt Creatia se refera si la realitãti care nu au o natura fizica, asa cum ar fi de exemplu îngerii. Putem deci vorbi de creatie (actul creãrii Lumii) si Creatie (rezultatul actului creatiei).

Intentia mea a fost sa mã refer la rolul Fecioarei în Creatie, întelegând prin aceasta nu actul creãrii ci realitatea Creatiei. Cred ca precizãrile dvs. sunt foarte corecte. Autorul si Subiectul actului creatiei este exclusiv Dumnezeu. Ar fi cu totul absurd sa presupunem ca o fiintã creatã, asemenea Fecioarei Maria, ar fi participat ea însãsi în actul creatiei.

Am scris în mesajul meu precedent despre rostul sau rolul Fecioarei Maria în Creatie. Idea fundamentala este cã Dumnezeu nu a adus la existentã realitatea Creatiei în mod arbitrar sau capricios, ci pentru a Si-o uni cu Sine, pentru a-Si exprima infinita Lui dragoste, pentru ca la urma Hristos sa fie totul în toti. Aceastã dragoste s-a manifestat prin aceea cã a Doua Persoana a Treimii, Logosul, a coborât El Însusi în Creatie si S-a fãcut om si a suferit pentru noi. Drama Creatie poate asadar fi descrisa în trei momente: (1) actul creatiei, (2) venirea Logosului în Creatie si (3) unirea Creatiei cu Creatorul. Dar al doilea moment al acestei drame este în mod intim legat de participarea Fecioarei Maria. Ea a fost poarta prin care Dumnezeu a devenit parte a Creatiei. Putem deci spune ca încã din planul Lui etern de a crea Lumea,  Dumnezeu a hotãrât sã gãseascã o Fecioara prin care sã coboare în Creatie. Rolul Fecioarei Maria nu este deci nici accidental, nici minor, ci etern, fundamental, cosmic. Cu toate acestea, Fecioara Maria a fost si este o fiintã umanã, care prin natura ei nu se deosebeste de alti oameni. Dar ea se deosebeste de orice alt om prin importanta ei, si, asa cum credem noi ortodocsii, prin sfintenia ei. Mai mult decât atât, rolul ei nu a fost doar pasiv, ce unul pe care ea însãsi l-a acceptat. Fecioara Maria reprezintã exemplul cel mai perfect de sinergie între lucrarea omului si lucrarea lui Dumnezeu.

Mântuirea

Aceleasi argumente privitoare la Creatie pot fi aduse si cu privire la Mântuire. Hristos a venit în lume ca sã ne mântuiascã, si Fecioara Maria a fost poarta prin care El S-a coborât. Probabil suntem cu totii de acord în aceasta si cu totii o cinstim pentru acest rol unic. Fecioara Maria a avut ea însãsi nevoie de un Mântuitor, dar a fost în acelasi timp cea care L-a purtat pe Mântuitor în pântecele ei. Dar nu acesta este punctul de despãrtire între protestanti si ortodocsi. 

Catolicii o numesc pe Fecioara Maria „co-rãscumpãrãtoare”. Dupã câte stiu, ortodocsii nu folosesc acest termen. În timp ce pentru catolici Fecioara este o fiinta cereascã, aproape de o altã naturã decât cea umanã (vezi învãtãtura catolicã despre imaculata conceptie), ortodocsii o numesc doar Theotokos – Nascãtoare de Dumnezeu. În toate icoanele ea apare întotdeauna cu Pruncul Iisus, ceea ce subliniazã rostul si cauza pentru care o cinstim.

Din pãcate, titlul de Theotokos – Nascãtoare de Dumnezeu – îi ofenseazã pe unii protestanti, cu toate cã exprimã o învãtãturã fundamentatã a crestinismului, aceea cã Logosul – Dumnezeu – S-a nãscut din Fecioarã. As fi curios care este opinia dvs. în aceastã privintã. Dupã cum probabil stiti, episcopul Nestor a fost declarat eretic de cãtre unul din Sinoadele Ecumenice tocmai pentru cã nega acest titlu Fecioarei Maria, implicând oarecum prin aceasta cã în Hristos ar fi existat nu doar doua naturi ci si douã persoane. El sustinea cã Maria L-a nãscut pe Hristos-omul, nu pe Hristos-Dumnezeu, si prin urmare Fecioara ar fi putut fi numitã Hristotokos – Nãscãtoare de Hristos – dar nu Theotokos.

În sfârsit, ultima controversã între neo-protestanti si ortodocsi este cu privire la posibilitatea de a ne ruga Fecioarei, sau mai concret la posibilitatea de a ne ruga ei pentru mântuire. Aici este nevoie sã fac o mai lungã precizare cu privire la rugãciunea cãtre sfinti, în particular la rugãciunile adresate Fecioarei Maria.

În primul rând doresc sã afirm cã în aceastã chestiune avem de-a face cu o neputintã a limbii noastre. Rugãciunea cãtre sfinti nu este propriu-zis rugãciune, cel putin în sensul în care ne rugãm lui Dumnezeu. Ar fi bine sã folosim un alt cuvânt, dar acest cuvânt ne lipseste. Atunci când ne rugãm lui Dumnezeu, o facem cu încrederea cã ne adresãm unei Fiinte infinite si atotputernice, care poate asculta si împlini dupã voia Sa oricare cerere din partea noastrã. Ne rugãm lui Dumnezeu pentru cã în ultimã instantã El este suveran si de El depinde totul. Dar nu în acelasi sens ne rugãm cãtre sfinti. Nu putem niciodatã spune unui sfânt, „vindecã-mã”, pentru cã vindecarea nu poate veni decât de la Dumnezeu. În principiu ne rugãm cãtre sfinti (cuvântul rugãciune fiind oarecum folosit impropriu) ca sã se roage pentru noi. De ce? Pentru cã Dumnezeu ne-a legat pe toti cu legãturile dragostei si ne-a învãtat sã ne rugãm unii pentru altii. Aici pe pãmânt noi ne rugãm unii pentru altii, si credem cã moartea nu distruge aceastã legãturã a dragostei. Ce fac oare sfintii în ceruri, în prezenta lui Dumnezeu? Nu se roagã oare pentru noi? Este oare posibil ca Pavel sã-i fi iubit pe credinciosii din Corint sau din Filipi, rugându-se zi si noapte pentru ei, numai ca sã devinã cu totul nepãsãtor odatã ce a trecut la Domnul? Nu este oare Biserica una, legatã prin aceastã dragoste care izvorãste din Dumnezeu si ne leagã pe toti cu legãturi vesnice?

Acesta este sensul în care „ne rugãm” la sfinti si la Fecioara Maria. Am scris „ne rugãm” în ghilimele tocmai pentru cã nu este vorba de o rugãciune asemãnãtoare cu cea cãtre Dumnezeu. Este doar o cerere ca ei sã se roage pentru noi, asa cum noi aici ne rugãm unii pentru altii.

Dar de ce ne rugãm Fecioarei Maria pentru mântuire? În nici un caz nu afirmãm cã ea ar fi cauza fundamentalã a mânuirii noastre. Aceastã cauzã si posibilitate a mântuirii se aflã doar în Hristos. Existã însã un sens foarte restrâns în care un om „mântuieste” pe un alt om. Acest sens poate fi gãsit, de exemplu, în Epistola lui Iacov, capitolul 5, versetul 20, în care ni se spune cã cel care întoarce pe un pãcãtos de la calea lui îi va mântui sufletul. Iacov nu a intentionat în nici un caz sã introducã o nouã doctrinã, dupã care un om Îl poate înlocui pe Hristos ca Mântuitor. Dar un om poate fi agent în mântuirea altora. Cel care predicã evanghelia este un agent în mântuirea ascultãtorilor lui. Cel care se dã ca exemplu prin viata lui sfântã este un agent în mântuirea celor care-l cunosc si sunt atrasi la Dumnezeu prin el. Cel care se roagã intens pentru altii poate fi un agent în mântuirea acestora.

Acesta este exact sensul în care ne putem ruga Fecioarei Maria pentru mântuire. De fapt, o astfel de rugãciune este o exprimare foarte concretã a neputintei noastre si o recunoastere cã avem nevoie de ajutor. Aceastã rugãciune este un profund act de umilintã. Un betiv se poate usor ruga lui Dumnezeu sã-l scape de patima lui. Dar i se cere un mare curaj si o mare umilintã sã cearã ajutorul altui om, cãruia sã-i spunã, „Roagã-te lui Dumnezeu pentru mine sã mã scape de bãuturã”. În acelasi sens ne rugãm Fecioarei „sã ne mântuiascã”: nu pentru cã ea ar fi Mântuitorul, nu pentru cã ea ar fi suveranã, ci ca simplu act de umilintã, cerând celei mai sfinte dintre femei sã se roage pentru mântuirea noastrã.

Cinstirea Fecioarei Maria este un subiect larg, pe care putem în continuare sã-l discutãm, dupã cum veti fi dvs. dispus si interesat.

Înainte de a încerca sã dezvolt în mod succint aceasta temã, doresc sã fac unele comentarii la rãspunsul  cu privire la solicitarea unor precizãri despre rolul Fecioarei Maria în Creatie si în Mântuire, si la întrebarea anterioarã cu privire la conditia de perpetua virginitate sustinutã de traditie, daca a fost o conditie inerenta sau optionalã.

Daca am înteles bine, prin creatie ati înteles "realitatea creatã în exclusivitate de Întreit Unicul Dumnezeu" iar prin rolul în mântuire ati înteles o pozitie specificã în istoria mântuirii dar nu în actul divin, propriu zis  al mântuirii. Am înteles bine?

Cu privire la caracterul fie inerent fie optional al atribuitei "pururea feciorii a Mariei" am dorit sa stiu dacã în gândirea Ortodoxa se atribuie anumite însusiri angelice Celei aleasã sã fie Maica Domnului.  Am înteles cã sustineti principiul liberei optiuni.

Acum as dori sa trec la o dezbatere mai largã.  Ca unul care socotesc un adevãr de pret principiul "Sola Scriptura" nu mã voi referi la virtuti atribuite Maicii Domnului de Traditie, ci la cele pe care le descrie Sfânta Scriptura.  As cuprinde aceste virtuti în câteva sub-puncte: 

    Maria cunostea pe Cineva
    Maria stia ceva
    Maria a fãcut ceva
    Maria se întemeia pe ceva