Orthofilocalia.gif (15249 bytes)Logia

Un curent neasteptat

In anul 1054, partea apuseana a bisericii s-a rupt de restul trupului pentru a forma biserica romano-catolica. In secolul al 16-lea, aceasta a suferit la randul ei o scindare prin aparitia Reformei. La 80 de ani dupa ce Luther si-a fisat tezele lui, existau deja vreo 280 de denominatii crestine. Procesul s-a continuat, si numai in SUA exista astazi mii si mii de denominatii protestante. Se parea ca acest proces de desprindere din trupul initial va continua in mod nedefinit.

Cei care studiaza tendintele moderne in crestinismul contemporan sunt surprinsi de un fenomen neasteptat. Multi protestanti sau neoprotestanti moderni, dezamagiti de bisericile lor, au inceput sa bata la usa bisericii ortodoxe. Probabil cel mai semnificativ eveniment din acest nou curent a fost intrararea unui grup de aproximativ 2000 de credinciosi neoprotestanti americani in biserica ortodoxa, pe la sfarsitul anilor 70. Faptul nu a fost unic. De atunci multi alti credinciosi au urmat aceasi cale.

Imi aduc aminte cum in bisericile baptiste auzeam inainte de botez marturiile canditatilor. Unii nu auzisera de Hristos inainte de a se converti. Altii veneau din biserici ortodoxe. Acestia ne povesteau cum nu L-au gasit pe Hristos acolo. Pacat! Poate au fost de vina ei, pentru ca nu L-au cautat cu adevarat, decat dupa ce un neoprotestant a inceput sa le vorbeasca. Poate mergeau la biserica de doua ori pe an, la Paste si la Craciun, si in aceasta situatie nu ar fi avut nici o sansa de a-L gasi pe Hristos acolo. Poate responsabilitatea cade si pe anumiti preoti care nu se interesau de starea spirituala a membrilor bisericii si nu raspundeau cautarilor lor.

Exodul din biserica ortodoxa romana a avut si cazuri celebre in secolul nostru. Ma refer la cazuri ca acelea ale lui Tudor Popescu sau Iosif Trifa. Acestea au fost tragedii care puteau fi evitate dintr-o parte sau alta. Sper ca istoria lor sa fie explicata intr-un mod relevant in aceste pagini.

Am adunat aici marturiile unor protestanti sau neoprotestanti care au trecut la biserica ortodoxa. Cei care au auzit ani de zile in bisericile baptiste marturiile celor veniti de la ortodocsi vor fi surprins sa citeasca aceste pagini. Ii indemn sa o faca cu inima si mintea deschisa, si sa se intrebe ce au cautat si gasit cei care au trecut la ortodoxie.

  

David Hudson

Mihai Oara

Bogdan Mateciuc

Bernie Robichau

Din biserica mea

2000 de evanghelici

Alti evanghelici