Concluzii la o controversă

Am descoperit zilele acestea pe internet controversa dintre Iosif Țon, fost pastor al bisericii baptiste din Oradea și unul din liderii baptiști din ultimele decenii, şi Paul Negruț, actual pastor al aceleiași biserici și rector al universității Emanuel din Oradea. Pe scurt, Iosif Țon anunță într-un blog pe internet că este charismatic, iar Paul Negruț îl ”exclude” din părtășia baptiștilor. O cronica mai amănunțită a discuțiilor cu privire la acest subiect găsiți aici.
Ca ortodox nu doresc să mă implic în această discuție, ci doar să fac anumite observații și să trag câteva concluzii.

Sola Scriptura și tradiția baptistă

Paul Negruț ”îl exclude” pe Iosif Țon din părtășia baptiștilor nu pentru că acesta din urmă ar fi călcat Scriptura, ci pentru că s-a îndepărtat de tradiția baptistă. El scrie (redau doar câteva pasaje):
De la început şi până în prezent, bisericile baptiste din România au fost plantate şi păstorite de oameni ai lui Dumnezeu care au primit mântuirea prin pocăinţă şi credinţa în jertfa Domnului Isus Hristos, au fost născuţi din nou, pecetluiţi, umpluţi şi călăuziţi de Duhul Sfânt în conformitate cu învăţătura Scripturii. Credincioşii baptişti ştiu în Cine cred şi ştiu ce cred! Ei calcă pe urmele înaintaşilor lor care mergând pe urmele Mântuitorului au plătit cu suferinţă şi jertfă credinţa în Domnul Isus şi nu s-au lepădat de credinţa lor până la moarte.

… îi cer lui Iosif Ţon să respecte credinţa şi practica bisericilor baptiste din România. Dânsul nu reprezintă bisericile baptiste din România sau alte organizaţii baptiste internaţionale din care face parte Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România şi, prin urmare, nu are calitatea de a vorbi în numele baptiştilor.

În speranţa că această precizare va ajuta credincioşii baptişti din România să se delimiteze de persoanele şi mişcările religioase care s-au lepădat de credinţa baptistă, vă doresc binecuvântarea lui Dumnezeu în toată plinătatea lui Hristos Domnul şi a Duhului Sfânt.
(Sublinierile îmi aparțin.)

Paul Negruț îl atacă deci pe Iosif Țon nu pentru încălcarea Scripturii, ci a tradițiilor baptiste. Dar nici măcar nu ale baptiștilor în general, ci ale baptiștilor din România.  Nu pot să nu-mi amintesc de câte ori i-am auzit pe prietenii mei baptiști acuzând Biserica Ortodoxă pentru că aceasta folosește Tradiția ca sursă de autoritate.  Iată deci un lider baptist, pastorul Paul Negruț , care argumentează în numele tradiției baptiste. Teoretic  baptiștii susțin Sola Scriptura, practic însă o încalcă, folosind-o doar ca o armă împotriva bisericilor istorice.

Există aici două deosebiri importante. Prima este că Biserica Ortodoxă recunoaște existența și importanța Tradiției, în timp ce baptiștii resping în principiu tradiția ca autoritate, cu excepția cazurilor când nu o resping, ca de exemplu atunci când o practică sau când o invocă drept autoritate, cum vedem în acest caz. A doua deosebire este că ortodocșii apelează la o Tradiție de 2000 de ani, moștenită de la apostoli și de la creștinii primelor secole (de aceea o scriem cu majusculă), pe când baptiștii apelează la o tradiție nu mai veche de o sută de ani în România sau de 3-400 de ani în general.

Autoritatea în biserică

În principiu, doctrina baptistă afirmă că singura autoritate bisericească este biserica locală. Toate celelalte organizații nu ar fi altceva decât asociații libere ale unor biserici care se consultă și conlucrează în scopuri comune.  Această abordare creează un vid de autoritate, problematic atunci când apar conflicte sau devieri.  În loc ca hotărârile să fie luate de un episcop sau un sinod (așa cum se întâmplă în Biserica Ortodoxă),  spațiul public devine terenul luptelor pentru putere dintre lideri secondați de adepții lor, ceea ce se poate vedea clar în acest caz, din discuțiile de pe internet.  Câștigă liderul cel mai popular, sau cel care reușește să manevreze mai bine în structura de putere a cultului.

În multe cazuri conflictele se sfârșesc fără un câștigător clar, ci cu o nouă schismă. Aceasta explică existența sutelor de denominații neo-protestante în întreaga lume. Numai în Statele Unite există zeci de feluri de baptiști. Paternul unei schisme este aproape întotdeauna același. Un lider are o nouă viziune spirituală, care produce o revoluție. Alți lideri (cei care sunt investiți mai solid în structurile de putere ale denominației – în acest caz, Paul Negruț) se opun și insistă la păstrarea tradițiilor. Revoluționarii declară că ei nu se iau după tradiții, ci numai după Scriptură. Rezultatul inevitabil este schisma.

Problema darurilor spirituale

Hristos și apostolii au făcut semne și minuni. Din vremea lor și până astăzi au fost întotdeauna discuții printre creștini cu privire la actualitatea și amploarea unor daruri spirituale spectaculoase, ca cel al minunilor, al profeției sau al vorbirii în limbi. Printre neo-protestanți circulă două teorii: una dintre ele (cesaționismul) afirmă că aceste daruri nu mai sunt actuale, deoarece ele au fost necesare doar la început, pentru a stabili autoritatea apostolilor. Cealaltă teorie este că darurile, semnele și minunile sunt la fel de intense azi ca și la început. Asistăm la reînvierea acestei controverse, în cazul lui Iosif Țon vs. Paul Negruț. Așa cum am arătat mai sus, în bisericile neo-protestante nu există mecanisme pentru a rezolva problemele de doctrină și practică.

Biserica Ortodoxă nu este nici cesaționistă, dar pe de altă parte nici nu încurajează manifestări extatice, care duc la spectacole și circ. În viețile sfinților cinstiți de Biserica Ortodoxă găsim nenumărate exemple de minuni, vindecări sau profeții, dar virtutea pe care aceştia s-au nevoit şi au reuşit să o cultive îndeosebi este SMERENIA. Spre deosebire de Iosif Țon, care își anunță public darurile, acești sfinți le folosesc într-un mod discret sau ocazional, evitând spectacolul public. În acest sens, ei se aseamănă mai degrabă cu Hristos, care de multe ori le-a cerut celor vindecați de El să nu spună altora.

În Biserica Ortodoxă supranaturalul este acceptat și așteptat. Există însă un fel de supranatural care nu duce la spectacol și senzațional. Fiecare liturghie, în care pâinea și vinul devin Trupul și Sângele lui Hristos, este o ocazie în care divinul atinge sfera lumii naturale. Fiecare Taină este o manifestare dumnezeiască. Prin Botez, omul este în mod miraculos născut din nou. Prin Spovedanie, credinciosul primește în mod miraculos iertarea păcatelor.

Ce este biserica?

I-am întrebat de multe ori pe prietenii mei neo-protestanți: ”Dacă voi toți credeți sincer în Scriptură și NUMAI în Scriptură, de ce există atât de multe culte neo-protestante? Nu este Scriptura aceeași pentru toate?” Răspunsul tipic era: ”Denominațiile nu contează. Adevărata biserică este invizibilă, formată din credincioșii de pretutindeni.”

Aceasta este teoria pe care o auzim de la neo-protestanți, dar practica lor este alta, ceea ce vedem și din declarațiile lui Iosif Țon și mai ales ale lui Paul Negruț. Dacă denominațiile nu contează și toate sunt acceptabile (cu excepția Ortodoxiei) atunci care este semnificația declarației de excomunicare a lui Țon făcută de Negruț? (Excomunicare = scoaterea din comunitate.) Sau denominațiile nu contează – dar atunci ce sens are excomunicarea? – sau ele contează și atunci rămâne întrebarea pe ce criteriu una din sutele de denominații neoprotestante este mai bună decât celelalte. Desigur, fiecare credincios neoprotestant crede că propria lui denominație se apropie cel mai mult de perfecta ascultare a Scripturii. Aceasta îmi aduce aminte de acea statistică după care 90% din oameni cred că se plasează între primii 10% în ce privește moralitatea.

Tensiunea dintre teoria și practica bisericilor neoprotestante este evidentă. Ele cred într-o biserică universală și invizibilă, dar în practică fiecare denominație se manifestă ca și când ea ar fi adevărata biserică, cu o jurisdicție universală, care poate să accepte sau să excludă.

Ciclul de viață al schismelor neoprotestante

Multe denominații neoprotestante încep cu o revoluție, dar după câteva generații se instituționalizează, devenind seci și ne-inspirate. Unele biserici evoluează spre un liberalism în care biserica se aseamănă tot mai mult cu lumea. Acest liberalism se manifestă prin re-evaluarea unor dogme (ca de exemplu: Nașterea lui Hristos dintr-o Fecioară), prin schimbarea unor rânduieli (pastori femei) sau prin acceptarea unor stiluri de viață alternative (pastori homosexuali), a unor interpretări ale Scripturii, atitudini spirituale ori practici de credinţă asemănătoare gnosticismului şi montanismului antic, accentuând în diferite grade importanţa schimbării şi trăirilor interioare ale individului sau a experienţelor subiective şi „revelaţionale” ale acestuia, cu sau fără invocarea autorităţii unor scrieri considerate inspirate alături de Scriptură. Mă bucur că baptiștii din România nu merg pe această cale. Unele grupuri de credincioși, în căutarea unor experiențe pe care nu le mai regăsesc, descoperă  manifestările spectaculoase ale darurilor spirituale. Încep atunci mișcări charismatice, la care membrii mai conservatori se opun.  În lipsa harului dat de Hristos ucenicilor săi, transmis prin continuitatea apostolică în învăţătură şi autoritate în Biserică și prin continuitatea practicii Tainelor, aceste grupuri care s-au schismat din trupul Bisericii evoluează după un patern recunoscut: