Cele mai vechi icoane ale sfinților apostoli Petru și Pavel

… au fost descoperite recent la Roma și făcute vizibile cu ajutorul unor tehnici care foloseau laserul pentru a îndepărta depunerile de calciu. Imaginile se află pe tavanul mormântului unei creștine aristocrate din Roma, în catacombele Sf. Tecla, aproape de locul unde a fost îngropat Ap. Pavel.


Citiți mai mult despre această descoperire.


Posted in Diverse | 20 Comments

Inspirația verbală plenară

Doctrina inspirației verbale plenare este un fals răspuns la o falsă problemă. Această doctrină, promovată în mediile evanghelice, afirmă că Dumnezeu a inspirat fiecare cuvânt al Scripturii, de la Geneza la Apocalipsa. Este o doctrină necesară pentru cei care cred în Sola Scriptura. Într-adevăr, dacă Scriptura este singura noastră sursă de autoritate, orice îndoială cu privire la un oarecare text al Scripturii aruncă o umbră de îndoială asupra credinței creștine în general. Dacă anumite cuvinte nu sunt inspirate, cum putem știi care sunt inspirate? Dacă deschidem ușa unor astfel de îndoieli – așa cred cei care acceptă Sola Scriptura – curând întregul text al Scripturii este nesigur. Ne-având o altă autoritate în afară de Scriptură, nu vom putea deosebi niciodată care texte ar fi valabile și care ar fi doar opinii sau învățături omenești, sau pur și simplu legende. Întregul fundament al credinței noastre se prăbușește.

Concepția inspirației verbale plenare este de obicei temperată cu anumite precizări care o fac rezonabilă, dar în același timp irelevantă. Există de obicei două astfel de precizări. Prima este aceea că Duhul Sfânt a folosit totuși personalitatea autorilor umani, și astfel scrierile lui Pavel au un alt stil decât acelea ale lui Isaia. A doua precizare – care este într-un fel fatală – este aceea că această inspirație a cuvintelor s-a aplicat doar la textele originale, nu la cele transcrise (în care scribii au putut introduce greșeli) sau la cele traduse (în care traducătorii au putut alege cuvinte imprecise sau greșite). Cu aceste precizări, ne întrebăm ce afirmă de fapt inspirația verbală plenară? Ea afirmă că putem fi absolut siguri de orice cuvânt al Scripturii așa cum a apărut sub pana autorului uman, dar această siguranță nu se extinde la Biblia pe care o avem noi, fie în traducere modernă, fie în multiplele variante din greacă, aramaică sau ebraică.  În ultimă instanță, inspirația verbală ne propune o siguranță absolută cu privire la un text pe care nu-l avem, lăsându-ne nesiguri cu privire la singurele texte pe care le avem.

Problema pe care încearcă inspirația verbală să o rezolve este însă o falsă problemă. Ea apare atunci când separăm Scriptura de Biserică și o privim ca pe o carte căzută din cer, asemenea Coranului, ruptă de contextul ei istoric. Atunci când Biserica a ales și a confirmat canonul Noului Testament, unul din criteriile cele mai importante pentru alegerea anumitor cărți și respingerea altora a fost răspunsul la întrebarea, ”Reflectă această carte credința Bisericii, pe care am primit-o de la înaintașii noștri?” Cu alte cuvinte, Biserica avea deja o credință care s-a transmis în mod viu din generație în generație, o credință deja vie în viața Bisericii. Scriptura a fost privită ca fiind într-adevăr inspirată și adevărată, folositoare pentru confirmarea dogmelor și pentru desăvârșirea creștinilor, ca un text esențial aflat în centrul credinței creștine. În același timp, ea nu era un cod absolut pe care să se construiască orice alt aspect al credinței creștine. Biserica, prin prezența Duhului Sfânt, era și este stâlpul și temelia adevărului.

Aici aș dori să fac o analogie. Am încercat să transmit credința mea și valorile mele morale copiilor mei. 99% din acestea s-au transmis prin trăire împreună. Ei m-au observat și au asimilat valorile mele fie în cursul vieții de fiecare zi, fie în împrejurări excepționale, în care am profitat de circumstanțe ca să le dau lecții relevante.  Să presupunem că pe lângă aceste lecții vii, am scris o carte în care am colectat cele mai importante învățături. Analogia cu Scriptura este aici imperfectă, pentru că o carte scrisă de mine nu are aceeași autoritate cu Biblia. Totuși, o astfel de carte ar cu adevărat utilă. Probabil majoritatea afirmațiilor ei ar fi adevărate. Din când în când, copiii mei ar putea-o folosi ca o referință sau aducere aminte. Totuși, viața lor va fi influențată în mod covârșitor nu de textul scris în această presupusă carte, ci de ceea ce au văzut și auzit în mod direct de la mine.

Să presupunem acum că undeva în această carte am făcut o greșeală factuală. Poate am scris că România modernă și-a câștigat independența la 1777 (în loc de 1877).  Cum ar reacționa copiii mei la această greșeală? Ar concluziona de aici că întreaga mea învățătură, întregul fundament moral al vieții lor este în pericol? Ar deduce de aici că tatăl lor este un mincinos și că nimic din ce i-a învățat nu mai este sigur? Cred că nu. Cred că vor zâmbi și vor spune, ”aici tata a făcut o mică eroare”. Credința mea a fost deja transmisă în mod viu și ea nu se clatină în fața unei mici erori.

La fel este textul Scripturii. Noi credem că este adevărat în tot ceea ce vrea să ne spună. Credem că este inspirat și Dumnezeu a avut un scop pentru care ni l-a lăsat. Îl folosim în Biserică la toate slujbele. Îl citim ca istorie, ca poezie, ca profeție și ca doctrină. Ce înseamnă precis numărul 666 este mai puțin important, și nu ne tulburăm dacă un autor a făcut o greșeală în lista genealogiei vreunui caracter. Credința noastră este deja credința vie a Bisericii, așa cum ea a fost transmisă de generații de la apostoli. Această credință au avut-o părinții teologi ai Bisericii, care au cunoscut în amănunt textul Scripturii, dar și săracii analfabeți care nu sunt excluși de la mântuire pentru că nu pot studia singuri Biblia.

Sădiți în această credință vie a Bisericii, creștinii ortodocși nu se confruntă cu problema protestanților care cred în Sola Scriptura, nici nu încearcă să creeze o doctrină artificială pentru a-și susține credința.

Posted in Apologetică ortodoxă | 2 Comments

Cristian Florea, un preot ”întors la Dumnezeu”

Pe YouTube am găsit publicată mărturia fostului preot ortodox Cristian Florea, care ”s-a întors la Dumnezeu”, adică a părăsit Biserica Ortodoxă ca să devină neoprotestant. Cum eu am făcut drumul în sens invers, am fost curios să o ascult. Cunosc motivele mele, am vrut să le știu și pe ale lui.

Cristian ne povestește cum în călătoria lui spirituală și-a pus anumite întrebări la care nu a găsit răspuns în Biserica Ortodoxă. Înainte chiar de a intra la facultatea de teologie, a pus aceste întrebări preotului lui, dar acesta l-a considerat ”prea mic” ca să-i dea un răspuns. O astfel de întrebare a fost ”cum de eu nu știu dacă sunt născut din nou?” Ne-răspunzând la această  întrebare, el ne dă de înțeles implicit că răspunsul nu poate fi găsit în credința ortodoxă, lucru surprinzător pentru unul care a studiat teologia. Învățătura ortodoxă în această privință este foarte clară și în conformitate cu Scriptura. Hristos ne-a spus că dacă un om nu se naște din apă și din Duh, nu poate moșteni Împărăția Cerurilor, asociind în felul acesta nașterea din nou cu botezul.

După absolvirea facultății de teologie ortodoxă, Cristian Florea este hirotonit și repartizat la o parohie din Apuseni.  Un profesor de la facultate îi spune că poporul român are multe obiceiuri sfinte, pe care să le caute și să le încurajeze. Ajuns la parohie, Cristian constată că poporul român nu are nici un obicei sfânt.  Nici măcar unul! Nu o fi observat că venirea la biserică duminica este un astfel de obicei?  Poate oamenii din sat or mai fi făcut și alte lucruri bune, dar Cristian nu le vede. El își amintește doar că un cântăreț din biserică îl sfătuiește cum că cheia succesului este beția și curvia.

Scârbit de turma pe care trebuia să o păstorească, Cristian Florea decide după doi ani să-și încerce norocul în altă parohie, unde poate va găsi ceva bun. Povestea este puțin neverosimilă, deoarece mutarea unui preot dintr-o parohie în alta nu se face așa ușor și fără motiv. I-o fi spus episcopului că oamenii sunt prea păcătoși pentru sfințenia lui? O fi decis din milă și simpatie episcopul să salveze sufletul plăpând al unui biet preot din iadul satului românesc din Apuseni, și să-l mute la o biserică mai vrednică?

În noua parohie, o și mai mare dezamăgire. Cristian Florea se aștepta să fie primit festiv și cu mare cinste, în schimb la slujbă vin doar cinci persoane și nimeni nu îl caută la casa parohială, măcar din curiozitate ”să o bârfească pe preoteasa”, cum spune el. În schimb este vizitat de diaconul unei biserici neoprotestante, care-l cheamă ”frate” și vorbește frumos cu el. De aici înainte, începe să graviteze către neoprotestanți.

Asistând la o evanghelizare într-o biserică baptistă și apoi la un studiu biblic, Cristian Florea decide în cele din urmă să ”facă un legământ cu Domnul” prin botez, pentru că vrea să urmeze Biblia, nu pe oameni.  Este curios însă că expresia ”a face un legământ cu Domnul” nu apare în Noul Testament ci este specifică limbajului neoprotestant. Înțelegem că fostul preot a decis să urmeze Scriptura, chiar dacă a încălcat-o (Scriptura  vorbește de un singur botez) și a urmat de fapt învățături omenești (”legământ cu Domnul în apa botezului”). Dar Dumnezeu cunoaște inima omului, și poate-l va scuza că a făcut exact pe dos decât intenționa.

Începe acum persecuția și Cristan Florea este tras la răspundere de un consilier episcopal și apoi de însuși episcopul lui. Aceștia îi aduc aminte de jurământul pe care l-a făcut când a devenit preot, dar bravul  nostru Cristan declară că va rămâne preot ortodox doar dacă este lăsat să facă ce vrea Dumnezeu, adică ce vrea el, care cunoaște voia lui Dumnezeu mai bine decât toți episcopii, preoții, călugării, sfinții, martirii și teologii Bisericii Ortodoxe. În sfârșit, episcopul îl dă afară și-i cere să părăsească casa parohială, pentru că – așa ne spune Cristian – unui pocăit nu-i este permis să locuiască acolo.

În cursul acestei mărturii, Cristian Florea face unele afirmații surprinzătoare. El afirmă de exemplu că în Biserica Ortodoxă nu se spune nimic despre mântuire. Am căutat în textul  liturghiei lui Ioan Gură de Aur, și am găsit patruzeci și două de referințe la mântuire. Cristian trebuie să fi rostit aceste texte ani la rând, în fiecare duminică. Oare a uitat? … sau poate nu le-a observat (se gândea probabil cât de netrebnici sunt enoriașii lui) … sau poate ne minte.

Tot așa, el afirmă că a descoperit în Scriptură că mântuirea este prin credință, ceea ce ar contrazice învățătura Bisericii Ortodoxe, după care am fi mântuiți în funcție de cum se înclină balanța care ne cântărește faptele bune și cele rele.  Dacă Biserica Ortodoxă ar învăța așa ceva, nu ne-ar mai chema la slujbe și nu ar mai administra tainele.  Eu sunt ortodox de mai bine de zece ani, dar am învățat că suntem mântuiți prin Iisus Hristos. Am mai învățat că suntem mântuiți pentru că Dumnezeu este bun și milostiv și nu dorește moartea păcătosului.  În ce biserică ortodoxă o fi fost Cristian Florea? Într-una musulmană? Rămân aceleași ipoteze: sau a uitat, sau facultățile lui mintale nu i-au permis să înțeleagă credința ortodoxă sau ne minte. Cititorii mei să aleagă.

Există și ceva trist în întâmplările povestite de fostul preot ortodox. Un preot este chemat să păstorească o comunitate, să-i întâlnească pe oameni acolo unde sunt, și prin răbdare, dragoste și rugăciune să-i ridice spre un loc mai înalt. Cristian Florea este doar jignit că nu i se dă cinstea cuvenită. Un preot cu care vorbește îl consideră ”prea mic” ca să-i răspundă la întrebări. În prima parohie, enoriașii lui sunt curvari, bețivi și bârfitori. În a doua parohie, enoriașii sunt vinovați că nu-l întâmpină cum ar fi așteptat. Hristos a văzut noroadele și i S-a făcut milă de ele. Cristian Florea s-a uitat scârbit la starea turmei lui și a părăsit-o.

Este posibil ca în viitor Cristian Florea să ocupe un loc de frunte în biserica neoprotestantă din care face parte. Aceasta se vede din însăși faptul că mărturia lui a fost publicată pe YouTube și a fost vizionată de peste zece mii de ori. Probabil el va reuși să convingă și pe alții, care asemenea lui se consideră prea sfinți pentru netrebnicia ortodocșilor și care vor fi gata să mintă cu privire la credința ortodoxă  în viitoarele lor mărturii.

Într-un fel plecarea lui Cristian Florea din Biserica Ortodoxă nu a fost o mare pagubă. Îmi aduc aminte de acea glumă în care Itzig, pe patul de moarte se face comunist. Întrebat de ce după o viață întreagă a renunțat la credința lui iudaică, el răspunde, ”Mai bine să moară unul de-al lor decât unul de-al nostru.” Poate Cristian Florea o fi avut aceeași intenție bună.  Unul ca el, mai bine la neoprotestanți decât la ortodocși.

Posted in Răspunsuri | 109 Comments

La moartea lui Moise

Nu, nu este vorba de acel Moise care a scos Israelul din Egipt și l-a condus timp de patruzeci de ani prin pustie către țara țara făgăduită. Scriu aici despre un alt Moise, care a fost prietenul meu în România, și cu care am reușit să vorbesc doar de câteva ori la telefon aici în Statele Unite.

Moise a fost un om remarcabil. Era rom, dar în primul rând un credincios penticostal de un mare curaj și puritate sufletească. L-am cunoscut în anii 70, când grupul de credincioși din care făceam parte era confruntat cu presiuniile regimului comunist. Unii dintre noi erau speriați, alții combativi, dar fratele Moise era vesel și relaxat. La o anchetă a securității, un ofițer l-a întrebat, ”Îți dai seama că te pot bate?” iar el a răspuns, ”Nu cred că mă vei bate pentru că nu ți-am făcut nici un rău”.

Prietenul meu Moise a trecut nu Marea Roșie, ci Oceanul Atlantic. A emigrat în SUA la începutul anilor 80 și s-a stabilit cu familia lui în California. A avut nouă copii și patruzeci și unu de nepoți. Dumnezeu i-a binecuvânt cu prosperitate și armonie. I-am cunoscut și eu când am venit la Los Angeles ca să particip la slujba de înmormântare. Familia lui contrazice orice stereotipuri sau prejudecăți pe care românii le-ar putea avea cu privire la romi.

Moise a fost diagnosticat cu cancer anul trecut și ne-a părăsit în luna iunie anul acesta. Nu a ajuns la acei 70 sau 80 de ani de care vorbește omonimul lui din Scriptură, dar prin viața lui și prin urmașii lui a avut un mai mare impact asupra lumii decât cei care ajung la bărânețe. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe robul lui, Moise.

Posted in Diverse | Leave a comment

Mulțumiri lui Costel Pîşlac

Doresc sa-i mulțumesc lui Costel Pîșlac pentru ajutorul dat pentru construirea acestei noi ediții a site-ului Ortho-Logia. Îi îndemn pe cititorii blogului să viziteze site-ul lui Costel, http://theonote.ro/ de unde pot descărca un program util pentru studierea Scripturii.

Posted in Diverse | Leave a comment

Noul site Ortho-Logia

Am publicat acest site în anul 2000, la puțin timp după ce m-am reîntors la Biserica Ortodoxă. În cele mai multe articole încercam să răspund propriilor mele întrebări, pe care mi le puneam cu privire la Ortodoxie, ca fost credincios baptist.

La îndemnul unor prieteni am decis să refac acest site sub forma unui blog. Vechile articole continuă să fie accesibile de la menu-ul Articole.

Am preferat formatul de blog deoarece îmi permite să răspund la anumite subiecte care sunt în prezent discutate în dialogurile dintre ortodocși și neo-protestanți.

Posted in Diverse | 2 Comments